Ascultă Radio Antena Satelor Live

Persoanele care au contractat COVID-19 au un risc dublu să dezvolte ulterior probleme respiratorii

Persoanele care au avut COVID-19 au un risc de două ori mai mare faţă de ceilalţi să dezvolte ulterior o embolie pulmonară sau probleme respiratorii, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane.

Persoanele care au contractat COVID-19 au un risc dublu să dezvolte ulterior probleme respiratorii

25 Mai 2022, 12:44

Acest studiu arată că în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsa între 18 şi 64 de ani care au contractat COVID-19, una din cinci suferă de simptome în urma infecţiei care îi pot fi atribuite. În rândul celor peste 65 de ani, această cifră se ridică la una din patru.

Aceasta proporţie corespunde rezultatelor studiilor anterioare care au estimat la circa 20 până la 30% numărul persoanelor care se confruntă cu simptome COVID-19 pe termen lung.

În total, apariţia a 26 de probleme de sănătate potenţial legate de COVID-19 a fost studiată de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA, pornind de la o vastă bază de date din dosare medicale din Statele Unite.

Simptomele resimţite de pacienţii care au avut COVID-19 după infectare (peste 350.000 de persoane) au fost comparate cu cele ale pacienţilor care nu au avut coronavirus, pe o perioadă cuprinsă între martie 2020 şi noiembrie 2021.

'Foştii pacienţi cu COVID-19 au semnificativ mai multe riscuri decât cei din grupul de control să dezvolte afecţiuni care pot fi atribuite unei infecţii anterioare', a scris CDC.

Cele mai frecvente probleme de sănătate experimentate au fost simptomele respiratorii, precum şi durerile musculo-scheletice.

La persoanele peste 65 de ani, toate problemele de sănătate studiate au fost mai probabil să apară după o infecţie cu COVID-19. La adulţii sub 65 de ani, riscul a rămas neschimbat doar pentru câţiva (probleme de sănătate mintala, boli cerebrovasculare etc.)

Pentru ambele grupuri, riscul cel mai crescut a fost cel pentru simptomele respiratorii şi emboliile pulmonare - cheaguri de sânge care blochează o arteră pulmonară, ceea ce poate fi fatal.

'Evaluările de rutină ale patologiilor care apar după COVID-19 sunt cruciale pentru a le reduce incidenţa şi impactul, în special la persoanele de peste 65 de ani', a precizat CDC, care a atras atenţia că studiul nu a ţinut cont de statutul de vaccinare al pacienţilor şi a fost realizat înainte de apariţia variantelor aflate în prezent în circulaţie.

Foto: pixabay

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 13:23

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică

Cercetătorii au pus capăt speculațiilor privind natura sindromului de oboseală cronică, demonstrând prin analize complexe că...

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 10:01

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală

Creșterea accelerată a cazurilor de gripă din ultimele zile readuce în prim-plan importanța vaccinării antigripale, ca măsură...

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung
Pilula de sanatate 12 Decembrie 2025, 15:47

Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung

Lepra se tratează printr-o combinație de antibiotice, iar terapia poate ajunge până la doi ani, însă riscul de transmitere...

Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung
Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră
Pilula de sanatate 12 Decembrie 2025, 11:17

Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră

Autoritățile sanitare au confirmat pătrunderea pe teritoriul național a unei noi forme a virusului gripal care se manifestă...

Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră
Singurătate în sezonul bucuriei: De ce luna decembrie devine greu de dus pentru mulți români
Pilula de sanatate 08 Decembrie 2025, 13:24

Singurătate în sezonul bucuriei: De ce luna decembrie devine greu de dus pentru mulți români

Într-o perioadă în care ritmul vieții pare să se accelereze cu fiecare zi, iar presiunea socială devine tot mai greu de...

Singurătate în sezonul bucuriei: De ce luna decembrie devine greu de dus pentru mulți români
Niveluri mari de poluanți eterni descoperite în produse obişnuite pe bază de cereale
Pilula de sanatate 04 Decembrie 2025, 10:55

Niveluri mari de poluanți eterni descoperite în produse obişnuite pe bază de cereale

Cerealele pentru micul dejun consumate pe scară largă în Uniunea Europeană conțin niveluri ridicate de acid trifluoroacetic,...

Niveluri mari de poluanți eterni descoperite în produse obişnuite pe bază de cereale
Tulburările de somn la maturitate. Cum să le remediați pentru o odihnă profundă
Pilula de sanatate 18 Noiembrie 2025, 12:37

Tulburările de somn la maturitate. Cum să le remediați pentru o odihnă profundă

Somnul este fundația pe care se construiește sănătatea, energia și capacitatea cognitivă. Cu toate acestea, pe măsură ce...

Tulburările de somn la maturitate. Cum să le remediați pentru o odihnă profundă
Campania de vaccinare antigripală a început. Medicii îi încurajează pe români să se protejeze
Pilula de sanatate 27 Octombrie 2025, 09:40

Campania de vaccinare antigripală a început. Medicii îi încurajează pe români să se protejeze

Sezonul rece bate la ușă, iar odată cu el revin și virusurile respiratorii. În cabinetele medicale din întreaga țară a...

Campania de vaccinare antigripală a început. Medicii îi încurajează pe români să se protejeze