Sala Unirii din Alba, mai mare în 1918 decât acum, neîncăpătoare pentru cei 1.228 de delegaţi

O întrebare comună multor persoane care vizitează Sala Unirii este cum de au încăput aici 1.228 de delegaţi la Marea Adunare Naţională, noteaza Agerpres.

Răspunsul este unul simplu, şi anume că la propriu nu toţi delegaţii au putut intra în 'casina militară', câteva sute rămânând pe străzile alăturate, şi, de asemenea, că sala arăta altfel la începutul secolului trecut.

'Există mărturii foarte clare în acest sens, că nu a încăput toată lumea, pentru că unii încercau să speculeze aceste aspecte şi să reinterpreteze istoria. Mărturiile epocii sunt foarte elocvente, şi anume că nu a intrat toată lumea în acelaşi timp. De asemenea, numărul acesta de 1.228 se referă la delegaţii cu credenţional, ceea ce nu înseamnă că ei neapărat au fost prezenţi toţi la Alba Iulia. Sunt delegaţi pe care naţiunea i-a votat, ei figurează câte 5 pe cercurile electorale, 5 pe un credenţional, plus câte 1, 2 supleanţi, asta nu înseamnă că au venit toţi 5. Poate au venit, poate unii au venit şi nu au ajuns în sală, alţii au venit mai târziu', a explicat, pentru istoricul Tudor Roşu, director general adjunct al Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.

Potrivit istoricului, s-au păstrat mărturii ce spun că unii delegaţi stăteau în proximitatea sălii, 300 - 400 de oameni putând să încapă în mod normal în ea, chiar dacă a fost mai extinsă la 1918.

Nu se ştie exact cum arăta sala la momentul respectiv, fiindcă nu sunt fotografii de interior de atunci, doar anumite mărturii, dar care nu sunt suficiente pentru a reface exact configuraţia sălii. Se bănuieşte că era mai spaţioasă, nu pe înălţime, ci pe lungime şi lăţime.

Clădirea a fost ridicată între 1898 şi 1900, pe locul în care a funcţionat o ospătărie, pentru a servi drept cazinou pentru militarii din armata austro-ungară staţionaţi în garnizoana cetăţii din Alba Iulia. În 1918, edificiul arăta ca ansamblu altfel, iar între 1921 - 1922 au fost făcute anumite modificări asupra clădirii.

Potrivit lui Tudor Roşu, adunarea naţională cu rol constituant a beneficiat pentru lucrările sale din 1 Decembrie 1918 de cea mai spaţioasă sală existentă în Alba Iulia, neîncăpătoare totuşi pentru cei 1.228 de delegaţi.

Astfel, înainte de Încoronare a fost modificat interiorul, prin construirea unui vestibul şi a unor nişe la extremităţile de sud şi de nord.

Sala a fost prevăzută cu o boltă semicirculară, susţinută de pilaştri, şi a fost ornată cu coloane, console şi benzi decorative de inspiraţie vegetală. Cele două arcade şi lunetele nişelor au fost decorate cu picturi pe pânză reprezentând voievozi români şi personalităţi din viaţa culturală românească, realizate de francezul Pierre Bellet.

Pe peretele vestic au fost amplasate plăci de marmură având inscripţionate textul Proclamaţiei regelui Ferdinand către Ţară la intrarea României în război, textul Moţiunii Unirii şi textul Legii pentru Unirea Transilvaniei cu România.

De asemenea, a fost modificată şi intrarea în clădire, sub forma unui arc de triumf. Pe frontispiciu este o inscripţie în limba latină, redactată de către Nicolae Iorga, prin care se consemnează importanţa locaţiei şi a actului din 1918.

După 1948, Sala Unirii a intrat într-o perioadă de uitare, acordându-i-se din nou importanţă după instaurarea regimului Ceauşescu şi a politicii naţionaliste duse de acesta.

Cu ocazia Semicentenarului Unirii, în 1968, clădirea a fost din nou modificată.

Picturile pe pânză de in realizate de Bellet au fost coborâte de comunişti, unele fiind tăiate şi bătute în cuie pentru capitonarea unor uşi.

Bucăţile rămase au fost ascunse, fiind redescoperite întâmplător în 2012. După restaurarea lor la Brukenthal, au fost expuse din nou acum 5 ani.

În 1968, pictura lui Bellet a fost înlocuită cu o pictură murală, direct pe zid, printre cei trei autori fiind şi Horea Piliuţă.

Şi această pictură a fost înlocuită însă, în 1992, autor fiind Horea Cucerzan. Tot atunci, deasupra şemineelor a fost aşezată stema actuală a României, iar pe peretele vestic al Sălii au fost fixate patru plăci de marmură în care erau consemnate actele Unirii, respectiv textele Rezoluţiei Unirii şi Legii pentru Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu România, votată la 29 decembrie 1919 de către Parlamentul ţării.

De asemenea, a fost montată pardoseală de marmură albă, respectiv marmură roşie pe pereţi.

Totodată, în sala interioară au fost amplasate busturile regelui Ferdinand şi reginei Maria, creaţii ale sculptorului Vlad Ciobanu.

La începutul anului 2018, Sala Unirii a intrat în reabilitare, printr-o investiţie finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală - OUG 28/2013, cu cofinanţare de la bugetul local alocat Consiliului Judeţean Alba.

Sala Unirii este clădirea în care, la 1 Decembrie 1918, s-a decis Unirea Transilvaniei cu România de către cei 1.228 de delegaţi. La Alba Iulia au veni atunci, după cum menţionează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei, 'cât cuprindea ochiul, numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună'.

De asemenea, Sala Unirii a găzduit banchetele oficiale date cu ocazia Încoronării, la 15 octombrie 1922, Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 şi a dezvelirii Obeliscului lui Horea, Cloşca şi Crişan, la 14 octombrie 1937.

Accesul în Sala Unirii din Alba Iulia, simbol al unităţii naţionale a poporului român, este gratuit.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul României a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României. Primul 1 Decembrie ca zi naţională a fost marcat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1990.