-

177 de specii de păsări observate în Parcul Natural Văcăreşti

177 de specii de păsări au fost observate până în prezent în Parcul Natural Văcăreşti din capitală, cel mai recent fiind văzută raţa de pădure.

Numită şi raţa cu ochi de şoim, este o specie originară din America de Nord şi aclimatizată în Europa, unde cuibăresc aproximativ 500 de perechi - scrie asociaţia Parcul Natural Văcăreşti pe pagina sa de Facebook. Luând în considerare braconajul şi incidentele ce au pus în pericol starea de conservare a speciilor protejate, primăria capitalei a decis să candideze pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcăreşti. Primarul Nicuşor Dan a declarat după şedinţa din această săptămână a Consiliului General că va face concurs de soluţii pentru amenajarea zonei. În prezent, Parcul Natural Văcăreşti se află în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, din subordinea Ministerului Mediului, dar nu are nici măcar pază şi în mod frecvent este distrus de incendii.

RADOR

Foto: Pixabay