-

Mii de persoane au primit interdicția de a se urca la bordul feriboturilor către insulele grecești în decurs de numai trei zile, din cauză că nu aveau documentația necesară.

Publicat în Turism

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că serviciul de meteorologie elen a emis pentru următoarele două zile o prognoză privind temperaturi ridicate, de până la 40 de grade.

Publicat în Turism

Franța impune din 7 iulie a.c. teste anti-COVID contra cost pentru străinii care intră în țară și care beneficiau până acum de verificare gratuită.

Publicat în Turism

Cetățenii străini, inclusiv cei români, care intră în Grecia pe baza certificatului digital european COVID-19 vor fi testați prin sondaj la punctele de graniță.

Publicat în Turism

Cât de bine ar fi să poți merge oriunde în lume în doar patru ore? Și dacă v-am spune nu numai că acest lucru ar putea fi posibil, dar şi că biletul de avion în cauză nu ar costa mai mult de 100 de euro, ați crede?

Publicat în Mozaic

Premierul Florin Cîţu a anunţat că de la 1 iunie se va sta fără mască pe plajă, cu condiţia distanţării între şezlonguri.

Publicat în Turism

Zeci de mii de turiști sunt așteptați la mare în minivacanța de 1 Mai și Paște. Cei mai mulți în Mamaia și Vama Veche. În noaptea de Înviere oamenii vor putea să meargă la biserică, dar petrecerile pe plajă sau în cluburi nu sunt permise.

Publicat în Turism

Este posibil ca de la 1 iunie să nu mai fie obligatorie purtarea măştii pe plajă. Surse guvernamentale au precizat că se consideră că este nefiresc ca pe plajă oamenii să fie obligaţi să poarte măşti în sezonul de vară, dar această decizie va fi luată ţinând cont de indicele de infectare şi de număr de persoane vaccinate.

Publicat în Utile

Statele membre au stabilit pentru un an durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE.

Publicat în Utile

Ministrul de interne, Lucian Bode, a declarat la un post de televiziune că turiștii pot veni pe litoral în minivacanța de 1 mai, cu respectarea condițiilor de protecție sanitară și un grad de ocupare de maxim 70% din capacitatea de cazare.

Publicat în Turism
Pagina 2 din 11