Ceea ce ne hrănește nu trebuie să ne facă rău

Gândiți-vă la acest lucru: aducerea alimentelor la masă generează aproape o treime din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Agricultura este prima sursă de metan, de pierdere a biodiversității și de consum de apă dulce. Dacă ar fi o țară, risipa alimentară ar fi al treilea cel mai mare emițător după Statele Unite și China.

Este o rețetă pentru dezastru, deoarece în fiecare lună se bat recorduri de temperatură.

Dar nu este nimic inevitabil în această privință. Producția de alimente ar putea stoca mai multe gigatone de emisii în păduri și sol decât produce. Un sistem mai echilibrat ar putea contribui la eradicarea foametei într-o lume cu 10 miliarde de oameni. Și, mai important, ar putea sprijini milioane de oameni de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente: agricultori și păstori, lucrători în procesare și transport sau instalatori de echipamente de energie regenerabilă.

Soluțiile sunt accesibile și ușor disponibile, dar au nevoie de mai multă atenție din partea noastră. De exemplu, culturile de orez care sunt inundate doar ocazional pot produce mult mai puțin metan. Îmbinarea copacilor cu terenurile cultivate poate duce la soluri mai sănătoase și la recolte mai diverse și mai hrănitoare, eliminând în același timp dioxidul de carbon din aer.

Este păcat că aceste soluții sunt atât schimbătoare, cât și subfinanțate în mod cronic. Sistemele alimentare continuă să primească o mică parte din cele 260 de miliarde de dolari necesare în fiecare an pentru a reduce emisiile agroalimentare la jumătate până în 2030 și pentru a aduce sectorul pe drumul cel bun pentru a atinge emisii nete zero până în 2050.

Această investiție ar putea produce beneficii de peste patru trilioane de dolari: creșterea randamentului culturilor pentru agricultori, îmbunătățirea sănătății și a veniturilor consumatorilor, conservarea pădurilor și protejarea oamenilor împotriva dezastrelor climatice. În plus, o mare parte din banii necesari există deja. Se întâmplă doar să fie investiți în subvenții agricole, multe dintre acestea fiind risipitoare și dăunătoare pentru mediu.

Acum că cifrele se confirmă, care sunt următorii pași? Noua noastră rețetă pentru o planetă locuibilă, concepută pentru a hrăni lumea fără a depăși limitele Pământului, oferă o cale clară de urmat.

În cadrul acestei noi abordări cuprinzătoare, fiecare țară poate găsi modalități rapide și accesibile de reducere a emisiilor. De exemplu, țările cu venituri ridicate pot reduce cererea consumatorilor de alimente care generează multe emisii, stabilind prețul integral al alimentelor de origine animală prin subvenții reutilizate și promovând opțiuni alimentare durabile.

Țările cu venituri medii, în care creșterea animalelor și despădurirea reprezintă cea mai mare parte a emisiilor, ar putea reduce o treime din totalul emisiilor agroalimentare prin încetinirea despăduririlor și utilizarea mai eficientă a terenurilor cultivate și a pășunilor.

Pentru a finanța toate acestea, guvernele pot pune în aplicare noi măsuri și stimulente și pot mobiliza finanțări concesionale pentru a reduce riscurile de investiții și pentru a încuraja întreprinderile private și investitorii să se implice și să inoveze. Creditele de carbon și comercializarea emisiilor ar putea constitui, de asemenea, o nouă sursă de venit, în special pentru țările cu venituri mici care investesc în protejarea pădurilor lor și se angajează de la început pe calea reducerii emisiilor.

Să fim clari: această tranziție va reuși doar dacă va funcționa pentru oameni. Sistemul agroalimentar generează 1,2 miliarde de locuri de muncă, reprezentând mai mult de o treime din forța de muncă la nivel mondial și generând o proporție foarte mare din veniturile rurale și din economiile naționale. În plus, tranziția către un sistem alimentar net zero poate promova sănătatea și nutriția și poate spori securitatea alimentară, în special pentru țările care suferă cel mai mult din cauza schimbărilor climatice.

Sistemul agroalimentar este o sursă imensă și neexploatată de acțiuni cu costuri reduse în domeniul schimbărilor climatice. Națiunile își actualizează în prezent planurile pentru a atinge obiectivul mondial de a împiedica creșterea temperaturii medii globale cu peste 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale.

Prin urmare, nu a existat niciodată un moment mai bun pentru ca factorii de decizie să facă din sistemele lor alimentare o prioritate pentru a contribui la îndeplinirea acestui obiectiv.