Sfinți români. Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec

Pomenirea: 16 august

Loc de nevoință: Mănăstirea Văratec (Neamț)
Canonizare: 5 iunie 2022

Viața și nevoința Sfântului Iosif

Născut în jurul anului 1750, în zona Neamțului, Cuviosul Iosif a fost monah la Schitul Pocrov și ucenic al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. A fost format în tradiția isihastă a vremii, care punea accent pe tăcere, rugăciunea lui Iisus și viață în Duhul Sfânt.

Ctitor duhovnicesc al Mănăstirii Văratec

În jurul anului 1785, împreună cu maica Olimpiada și cu maica Nazaria, Sfântul Iosif a pus bazele a ceea ce va deveni Mănăstirea Văratec, în Munții Neamțului. A fost duhovnicul și îndrumătorul acestei obști, iar timp de peste 40 de ani a păstorit-o cu blândețe și discernământ.

Este considerat organizatorul vieții monahale de la Văratec, stabilind un tipic bazat pe ascultare, rugăciune și muncă. El a impus și o formă de viață de obște, în contrast cu stilul de viață mai eremitic specific vechilor sihăstrii moldovenești.

Chip de păstor și rugător

Iosif de la Văratec a fost cunoscut pentru:

blândețea și sfințenia vieții sale,

darul povățuirii duhovnicești,

viața de rugăciune neîncetată,

și lucrarea tainică asupra sufletelor aflate în grija lui.

S-a îngrijit nu doar de viața spirituală a maicilor, ci și de construcțiile și organizarea materială a mănăstirii, care a crescut sub îndrumarea sa.

A trecut la Domnul în anul 1828, fiind înmormântat în curtea Mănăstirii Văratec.

Canonizarea și cinstirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în 2022, iar proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe 5 iunie 2022, la Mănăstirea Văratec, cu participarea a numeroși ierarhi, clerici, monahi și credincioși.

De atunci, Sfântul Iosif este cinstit anual pe 16 august, în ziua de după praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Moștenirea spirituală

Este considerat duhovnicul întemeietor al uneia dintre cele mai mari și mai vii mănăstiri de maici din România – Mănăstirea Văratec.

Prin el, tradiția isihastă de la Neamț a fost transmisă și în viața de obște a mănăstirilor de maici.

Este un model de păstor, ascet și organizator, rar întâlnit în monahismul românesc.

Deși Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec este cunoscut în special pentru lucrarea sa duhovnicească, blândețea și înțelepciunea cu care a condus obștea Mănăstirii Văratec, în tradiția monahală și în evlavia populară s-au păstrat mai multe legende și istorisiri despre el. Acestea, transmise pe cale orală sau păstrate în manuscrise mănăstirești, conturează un portret profund duhovnicesc, presărat cu întâmplări cu caracter minunat.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute legende și istorisiri despre Sfântul Iosif de la Văratec:

Minunea cu păsările

Se spune că într-o primăvară, când mănăstirea trecea printr-o perioadă de sărăcie și lipsuri, maicile s-au plâns că nu mai aveau nimic de mâncare. Cuviosul Iosif le-a liniștit cu blândețe și le-a spus:

„Să nu vă neliniștiți, Dumnezeu poartă de grijă chiar și păsărilor cerului.”

După rugăciunea lui stăruitoare, în acea zi au coborât zeci de păsări din pădure, care au lăsat în curtea mănăstirii semințe și bucăți de pâine, de parcă fuseseră trimise de sus. Maicile au văzut în asta purta­rea de grijă a lui Dumnezeu și credința neclintită a părintelui Iosif.

Focul care nu a ars chiliile

Într-o noapte, o vâlvă de foc s-a ridicat deasupra Mănăstirii Văratec. Maicile au ieșit înspăimântate, temându-se că focul le va mistui chiliile de lemn. Părintele Iosif, aflat în rugăciune, a ieșit cu crucea în mână și a spus:

„Aceasta nu este vâlvă omenească, ci ispită. Nimeni să nu fugă, ci să ne rugăm!”

Focul s-a ridicat spre cer ca o flacără mare, dar nicio chilia nu a ars. A doua zi, nu se vedea nicio urmă de vătămare. Maicile au înțeles că era o ispită de la diavol, iar rugăciunea Sfântului Iosif a alungat-o.

Urmele lăsate în piatră

Se spune că în locul unde obișnuia să se roage adesea în pădure, Cuviosul Iosif se ruga în genunchi pe o piatră, cu ochii ridicați spre cer. Piatra aceea s-a păstrat în mănăstire, iar cei care au văzut-o spun că are urme adânci ca de genunchi, imprimate în stâncă, semn al rugăciunii îndelungate și stăruitoare.

Această piatră este considerată loc binecuvântat, unde mulți pelerini se opresc să se roage, cerând ajutorul sfântului.

Taina din spatele tăcerii lui

O altă legendă spune că Sfântul Iosif putea vedea gândurile oamenilor. Adesea, când o maică venea să i se spovedească, el îi spunea blând:

„Spune doar ce te apasă, că ce ai făcut știu deja.”

Se credea că sfântul dobândise darul înainte-vederii și al pătrunderii sufletului, lucru pe care îl ascundea cu multă smerenie, nevrând să iasă în evidență. Tăcerea lui nu era mutenie, ci adâncă lucrare duhovnicească.

Ocrotitor în vreme de primejdie

Odată, un grup de tâlhari a încercat să jefuiască Mănăstirea Văratec. Ajunși în apropiere, unul dintre ei a căzut brusc la pământ, ca secerat. Ceilalți s-au speriat și au fugit. Cel căzut a mărturisit că văzuse un bătrân înveșmântat în lumină, cu toiag de foc, care l-a oprit. Apoi, s-a întors la mănăstire și a cerut iertare. A fost primit, botezat, și a trăit o vreme ca paznic smerit al mănăstirii. Era convins că văzuse pe Sfântul Iosif, apărând locul cu rugăciunea sa.

Aceste legende nu sunt doar simple povești, ci mărturii vii ale evlaviei și lucrării duhovnicești pe care Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec a sădit-o în inima obștii și a poporului dreptcredincios. Ele vorbesc despre:

puterea rugăciunii,

sfințenia smereniei,

și ocrotirea dumnezeiască care vine prin sfinții lui Dumnezeu.