Sfinți români. Sfinții Martiri Brâncoveni

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și sfetnicul său Ianache Văcărescu, au fost martirizați la Constantinopol în anul 1714, refuzând să renunțe la credința creștină ortodoxă în fața amenințărilor otomane.

Context istoric

Domn al Țării Românești între 1688 și 1714, Constantin Brâncoveanu a fost un conducător luminat, protector al culturii, credinței și neamului românesc. În timpul său s-au tipărit numeroase cărți bisericești în limba română, greacă, slavonă și arabă. A fost ctitor de mănăstiri, printre care și renumita Mănăstire Hurezi, și promotor al stilului arhitectural numit astăzi „brâncovenesc”.

Arestarea și condamnarea

În 1714, sultanul Ahmed al III-lea, temându-se de influența și averea domnitorului, l-a mazilit pe Brâncoveanu. Împreună cu familia sa a fost dus la Constantinopol și întemnițat. După luni de torturi, i s-a oferit o ultimă șansă: să renunțe la credința ortodoxă și să treacă la islam pentru a-și salva viața și pe cea a copiilor săi.

Martiriul

La 15 august 1714, chiar de ziua sa de naștere și de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Constantin Brâncoveanu a fost scos în piața publică împreună cu fiii săi și sfetnicul Ianache. Rând pe rând, fiii lui au fost decapitați înaintea ochilor săi. Când i s-a cerut din nou să renunțe la Hristos, Brâncoveanu a răspuns cu hotărâre:

„Fiii mei, din țară am ieșit goi și goi ne ducem. Nu ne vindem credința pentru viață. Am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta. Să nu ne pierdem și sufletele.”

După ce și-a văzut toți fiii uciși, Brâncoveanu însuși a fost decapitat.

Canonizarea

Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat în anul 1992, iar pomenirea lor se face la 16 august. Sunt cinstiți ca mucenici pentru Hristos, pentru tăria lor de a nu-și trăda credința în fața morții.

Moștenirea spirituală

Sunt patronii spirituali ai multor biserici și mănăstiri.

Pilda lor este învățătură pentru părinți și copii, despre curaj, credință și dragoste de neam.

Icoanele îi înfățișează pe toți în veșminte domnești și sfinte, cu aureole și crucea martiriului.

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni:

„Sfinților Mucenici Brâncoveni, rugați-vă lui Hristos pentru neamul românesc, pentru tinerii noștri, pentru unitatea și pacea Bisericii și a Țării. Prin sângele vostru, ați sfințit pământul strămoșesc. Nu ne uitați în rugăciunile voastre.”

Legende despre Sfinții Martiri Brâncoveni

Legendele despre Sfinții Martiri Brâncoveni s-au născut din durerea și admirația poporului român față de jertfa lor. Ele au fost transmise oral, adesea în zonele de munte și la sate, acolo unde tradiția creștină s-a păstrat vie chiar și în cele mai grele vremuri. Aceste legende împletesc faptele istorice cu elemente supranaturale, scoțând în evidență sfințenia, curajul și credința neclintită a Brâncovenilor.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute legende populare legate de martiriul lor:

Steaua de deasupra trupurilor

Se spune că, după ce au fost uciși, deasupra locului unde fuseseră aruncate trupurile Brâncovenilor, a apărut o stea luminoasă, vizibilă mai multe nopți la rând. Marinarii greci care se aflau în portul Constantinopol au văzut lumina și au înțeles că acolo au murit sfinți. Ei au reușit, cu mari riscuri, să adune trupurile și să le ducă la mănăstirea Sf. Pantelimon din Halki, unde au fost îngropate în taină.

Marea care s-a înfuriat

O altă legendă povestește că, în ziua în care au fost martirizați, a început o furtună mare pe Bosfor, deși cerul fusese senin dimineața. Vântul s-a stârnit deodată și marea s-a agitat ca niciodată. Pescarii au spus că „marea plângea pentru sângele sfinților care fusese vărsat pe țărm”.

Lacrimile de piatră ale mamei

Soția lui Constantin Brâncoveanu, doamna Maria, care a aflat de moartea lor de la un negustor grec, a fost cuprinsă de o durere atât de mare încât a început să plângă zi și noapte. O legendă spune că, atunci când se ruga într-o chilie de la Mănăstirea Surpatele, lacrimile ei au lăsat urme pe piatra podelei, urme care nu s-au mai șters niciodată. Călugărițele spun că, în unele nopți de august, piatra se umezește „fără niciun motiv”, ca și cum ar plânge.

Crucea de aur

Într-o variantă populară, se spune că, după decapitare, capul lui Brâncoveanu a fost aruncat într-un sac. Când au venit oamenii să-l ridice, din sac a ieșit o lumină aurie, iar un glas nevăzut a spus:

„Nu vindeți sângele creștinului, că-i scump la cer!”
Atunci au înțeles că sufletul lui era primit ca al unui mucenic și că jertfa nu fusese zadarnică.

Porumbeii albi la Târgoviște

O altă legendă românească spune că, în ziua martiriului, în apropierea curții domnești de la Târgoviște (unde Brâncoveanu fusese odinioară domn), au apărut cinci porumbei albi care au zburat în cerc deasupra bisericii, apoi au dispărut în lumină. Bătrânii din oraș au spus că aceștia erau sufletele Brâncovenilor care se înălțau spre cer.

Aceste legende nu sunt doar simple povești populare, ci expresia unei credințe adânci în sfințenia și rolul mântuitor al jertfei lor. Ele arată cum poporul român a transformat durerea în evlavie, și istoria într-o formă de sfințenie transmisă din generație în generație.

Moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

Moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni au avut o istorie zbuciumată, plină de taină și de evlavie, la fel ca și viața și moartea lor. După martiriul din 15 august 1714 la Constantinopol, trupurile lor nu au fost aruncate în uitare, ci au fost recuperate cu mare discreție și evlavie, în ciuda pericolului reprezentat de autoritățile otomane.

Locul martiriului și îngroparea în taină

După execuția publică, trupurile domnitorului Constantin Brâncoveanu, ale celor patru fii ai săi și ale sfetnicului Ianache Văcărescu au fost aruncate de otomani în apele Bosforului, pentru a fi uitate și a nu deveni loc de pelerinaj.

Însă, conform tradiției și mărturiilor orale, creștinii greci din Constantinopol, îndurerați de jertfa lor, au reușit să recupereze trupul domnitorului Brâncoveanu (se crede că și pe al celorlalți, dar nu este atestat istoric) și l-au înmormântat în taină, în biserica Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Halki (pe insula Halki, azi Heybeliada, lângă Istanbul).

Aducerea moaștelor în țară

Timp de aproape 150 de ani, mormântul domnitorului a rămas acolo, necunoscut oficial. Doar familia sa și apropiații știau de el. La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu întărirea relațiilor dintre statul român și Patriarhia Ecumenică, s-au făcut demersuri pentru aducerea moaștelor în țară.

În 1914, la exact 200 de ani de la moartea sa, rămășițele pământești ale lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse cu onoruri în România, în timpul domniei Regelui Carol I.

Ele au fost așezate într-un mormânt de onoare în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, biserică pe care chiar domnitorul o ctitorise cu un secol și ceva în urmă.

Mormântul de astăzi

Mormântul Sfinților Martiri Brâncoveni se află în dreapta naosului Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din centrul Bucureștiului, aproape de kilometrul 0 al Capitalei. Deasupra se află o piatră de mormânt simplă, dar cu o inscripție tulburătoare:

"Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este împărăția cerurilor." (Matei 5:10)

Acolo, credincioșii vin să se închine, să lase flori, lumânări și rugăciuni. După canonizarea din 1992, biserica a devenit un important loc de pelerinaj, mai ales pe 16 august, când sunt pomeniți sfinții.

Ce s-a păstrat?

Capul Sfântului Constantin Brâncoveanu s-a păstrat separat și este cinstit ca relicvă.

Se crede că și o parte din moaștele fiilor săi au fost recuperate, dar nu toate au fost identificate cu certitudine.

Într-o raclă de la Biserica Sf. Gheorghe Nou se păstrează o parte a sfintelor sale moaște, disponibile spre închinare.

Locuri de pomenire a Brâncovenilor:

Biserica Sf. Gheorghe Nou, București – mormântul și moaștele

Mănăstirea Hurezi – ctitoria sa de suflet

Mănăstirea Sâmbăta de Sus – unde a încurajat viața duhovnicească

Biserica „Brâncovenilor” din Istanbul (tradițională, dar azi nu mai există fizic)

Rugăciune finală:
„Sfinților Martiri Brâncoveni,
întăriți-ne credința,
aprindeți în noi iubirea de Hristos
și de Cruce.
Ajutați-ne să nu ne rușinăm de Evanghelie
și să rămânem statornici,
așa cum ați rămas voi. Amin.”