Sfinți români. Sfântul Gheorghe Pelerinul

Pomenirea: 17 august
Canonizat: 20 iunie 2017 de Biserica Ortodoxă Română

Viața și începutul nevoinței

Sfântul Gheorghe Pelerinul, pe numele de botez Gheorghe Lazăr, s-a născut în anul 1846, în satul Șugag, județul Alba, într-o familie de țărani simpli și credincioși. Crescut în duhul Bisericii și al fricii de Dumnezeu, Gheorghe a fost încă din tinerețe atras de viața de rugăciune și de nevoință.

După o viață de om căsătorit (fără copii), și-a părăsit casa și averea și a ales o cale greu de înțeles pentru oamenii obișnuiți: a devenit pelerin pe viață, călătorind pe jos, în opincă și cu crucea pe umăr, prin toate marile mănăstiri ale Ortodoxiei.

Timp de 26 de ani, Gheorghe a trăit ca un străin în lume, fără domiciliu stabil, fără familie, fără bunuri materiale. A mers peste 30.000 de kilometri pe jos, vizitând mănăstiri din România, Grecia, Serbia, Ierusalim, Muntele Athos, Constantinopol și chiar Rusia.

Nu cerea niciodată nimic pentru sine, iar când i se dădea ceva, împărțea altora. Spunea mereu:

„Eu sunt al Maicii Domnului!”

Viață de rugăciune și nevoință

Gheorghe Pelerinul era cunoscut pentru:

post aspru – mânca rar și foarte puțin

rugăciune neîncetată – rostea constant „Rugăciunea lui Iisus” („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”)

tăcere și smerenie – vorbea puțin, dar cu duh și discernământ

viață de pocăință – își plângea păcatele permanent, deși trăia în sfințenie

A fost o prezență cunoscută în multe mănăstiri: Neamț, Sihăstria, Secu, Agapia, Văratec, dar și în cele din sudul și vestul țării.

Adormirea sa în Domnul

Sfântul Gheorghe a trecut la cele veșnice în anul 1916, în apropiere de Mănăstirea Văratec, după ce i-a spus unei maici:

„De acum eu nu mai merg nicăieri, căci vine Maica Domnului să mă ia.”

A fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Văratec, iar pe piatra sa de mormânt a fost scris simplu:
„Gheorghe Lazăr – Pelerinul Domnului”

Canonizarea și cinstirea ca sfânt

Pe 20 iunie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea lui Gheorghe Pelerinul, ca model de viață isihastă în lume.
Proclamarea solemnă a avut loc pe 17 august 2017, la Mănăstirea Văratec, iar ziua sa de prăznuire a fost stabilită pentru 17 august, în fiecare an.

Mesajul vieții sale

Sfântul Gheorghe Pelerinul este un exemplu viu că sfințenia nu are nevoie de titluri, funcții sau haine luxoase. El a trăit ca un om simplu, dar cu inima plină de Dumnezeu. Ne amintește că:

viața este un pelerinaj spre cer

rugăciunea neîncetată este cheia mântuirii

smerenia și pocăința sunt mai mari decât orice vorbărie sau învățătură

Tropar (glasul al 3-lea)

Călător ai fost în lume,
dar cu inima în cer;
cu opinca și crucea ai bătut drumurile pocăinței.
Gheorghe Pelerinule, iubitor de Hristos,
roagă-te pentru sufletele noastre
să aflăm pacea rugăciunii și bucuria Împărăției!

Legende și întâmplări minunate din viața Sfântului Gheorghe Pelerinul

„Eu sunt al Maicii Domnului”

Este una dintre expresiile cele mai cunoscute ale Sfântului Gheorghe. O spunea ori de câte ori era întrebat cine este, de unde vine sau ce caută: „Eu sunt al Maicii Domnului!”

Această mărturisire scurtă, dar profundă, a devenit pecetea identității sale duhovnicești. Odată, un om care râdea de el l-a întrebat:

— Și ce-ți dă Maica Domnului?
Sfântul i-a răspuns cu blândețe:

— Pace în suflet. Și atât mi-e de ajuns.

A știut cu 40 de zile înainte că va muri

În ultimele luni din viața lui, Sfântul Gheorghe s-a apropiat de Mănăstirea Văratec și a început să zică maicilor:

„Vine Maica Domnului să mă ia. De acum nu mai plec nicăieri.”

A început să doarmă pe o bancă de lemn, în aer liber, refuzând adăpost sau mâncare de la mănăstire. O maică i-a adus într-o zi o pătură, dar el a refuzat-o zâmbind: „Maica Domnului mă acoperă.”

Exact 40 de zile mai târziu, în 1916, a trecut la Domnul în pace, cu rugăciunea pe buze.

Când opinca lui s-a rupt...

Fiind mereu încălțat cu opinci de casă și mergând zeci de mii de kilometri, uneori i se rupeau. Odată, într-un sat din Moldova, i s-a rupt o opincă. Un om i-a spus cu ironie:

— Ce fel de sfânt ești dacă n-ai încălțări?

Gheorghe i-a răspuns:

„Mai bine desculț în drum spre cer, decât încălțat pe calea pierzării.”

A doua zi, același om a fost găsit căzut într-un șanț, fără să știe cum a ajuns acolo. S-a întors și și-a cerut iertare de la bătrân. Peste ani, a devenit monah.

Întâlnirea cu focul nevăzut

Se spune că într-o pădure, într-o iarnă grea, Sfântul Gheorghe a fost văzut stând la rugăciune în zăpadă, îmbrăcat sumar. Un pădurar l-a întrebat:

— Nu-ți este frig, moșule?

Gheorghe i-a răspuns:

„Eu mă încălzesc la un foc pe care nu-l vezi. Arde-n inimă.”

Acel pădurar a mărturisit apoi că, în timp ce se uita la el, simțea cum și el se încălzește, deși erau –15 grade.

Rugăciunea pentru ploaie

Într-un sat lovit de secetă, oamenii l-au rugat pe Gheorghe să se roage. El a făcut metanii pe o colină, sub un copac, spunând doar: „Doamne, ai milă!”

Ploaia a început la câteva ore, ușoară și caldă, umezind pământul fără să-l inunde. Oamenii au recunoscut atunci:

„Ne-a trimis un om cu rugăciunea fierbinte. Dumnezeu ne-a ascultat prin el.”

Simplitatea și adâncul cuvântului

Se spune că un călugăr, intrigat de faima lui Gheorghe, l-a provocat:

— Dacă tot te rogi atâta, de ce nu te faci călugăr?

El a răspuns:

„Piatra de moară nu se sfințește că stă în mănăstire, ci că macină faină curată. Eu îmi macin păcatele pe drum...”

Sfântul călător cu rugăciunea în inimă

Sfântul Gheorghe Pelerinul nu a făcut minuni spectaculoase în sensul lumesc, dar întreaga lui viață a fost o minune a tăcerii, a rugăciunii și a pocăinței vii. Fiecare pas al lui pe drum era însoțit de rugăciune; fiecare suferință – de mulțumire; fiecare ispită – de smerenie.