Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu

Este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română pe data de 30 august și este cinstit ca un mare duhovnic și părinte isihast, care a luminat sufletele multora prin înțelepciunea și sfințenia sa.

Viața și nevoințele Cuviosului Ioan

Originea

Cuviosul Ioan s-a născut în jurul anului 1550, în părțile Neamțului sau ale Bacăului, într-o familie de țărani evlavioși. Încă din tinerețe a simțit chemarea spre viața monahală și a intrat în obștea Mănăstirii Râșca, unde a început drumul nevoinței în tăcere, rugăciune și post.

Mănăstirile Râșca și Secu

A viețuit o vreme la Râșca, apoi la Secu, mănăstiri moldovenești cu viață duhovnicească înaltă. A fost egumen (stareț) la Râșca între anii 1611–1617, apoi la Secu, unde a trăit până la sfârșitul vieții sale. Era cunoscut pentru:

asprimea nevoinței

rugăciunea neîncetată

smerenia adâncă

puterea de discernământ și vindecare

Era adesea căutat de domnitori, călugări și mireni pentru sfat și spovedanie.

🏹 Vremuri tulburi

A trăit în vremuri grele, când Moldova era frământată de războaie, trădări și prigoane. Cu toate acestea, nu s-a retras în pustie, ci a rămas în mijlocul obștii sale, fiind păstor și scut duhovnicesc pentru frații călugări și credincioșii care veneau la el.

Mutarea la Domnul

Cuviosul Ioan a trecut la cele veșnice în jurul anului 1628, fiind înmormântat la Mănăstirea Secu. Mormântul său a devenit loc de evlavie, iar amintirea sa s-a păstrat vie în tradiția monahală.

Canonizarea

Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 2008, alături de alți sfinți români din zona Moldovei. Prăznuirea lui se face pe 30 august, iar moaștele sale se află la Mănăstirea Secu.

Cinstire și moștenire spirituală

Este ocrotitor al celor care caută liniștea inimii, al călugărilor, al celor care luptă cu ispitele.

Este cunoscut pentru duhul de pace și discernământ.

Mulți oameni vin și astăzi să se roage la mormântul său din Secu pentru alinare sufletească, ajutor în decizii grele și întărire în viața duhovnicească.

Cuvinte de înțelepciune (atribuite tradiției duhovnicești moldovenești)

„Nu judeca, chiar dacă vezi cu ochii. Mai bine plângi și roagă-te.”

„Fă tăcere în gură și în gând și vei auzi cum bate Hristos la ușa inimii.”

Locuri legate de Cuviosul Ioan

Mănăstirea Râșca (jud. Suceava) – locul unde a început viața monahală.

Mănăstirea Secu (jud. Neamț) – locul unde a viețuit și unde se află mormântul său.

Mănăstirea Neamț – unde a avut legături cu marii călugări ai vremii, inclusiv cu Mitropolitul Dosoftei.

Legende despre Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu

Despre Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu, ca despre mulți sfinți ai neamului nostru, poporul a păstrat în taină câteva legende duhovnicești. Aceste povești nu sunt consemnate în documente oficiale, dar au fost transmise prin tradiție orală de călugări și bătrâni evlavioși, ca o mărturie a harului care îl însoțea pe cuviosul.

Mai jos sunt câteva legende și mărturii populare despre viața și minunile Cuviosului Ioan:

Fumul care îl ascundea de vrăjmași

Se spune că într-o vreme de prigoană, când năvălitorii străini au încercat să jefuiască mănăstirea Secu, călugării au fugit în pădure. Cuviosul Ioan a rămas în chilie, rugându-se. Soldații au ajuns la ușa sa, dar în clipa în care au vrut să-l prindă, o ceață groasă, ca un nor de fum, a coborât din senin peste chilia lui. Vrăjmașii s-au înspăimântat și au fugit, crezând că au văzut un semn ceresc. După aceea, călugării au spus că Dumnezeu îl ascunsese, așa cum odinioară îl ascunsese pe Ilie în peșteră.

Cărbunii aprinși ai răbdării

O legendă spune că un frate mai tânăr din mănăstire, invidios pe înțelepciunea Cuviosului Ioan, a încercat să-l ispitească și să-l provoace. Într-o zi, i-a adus mâncare cu cărbuni aprinși ascunși sub ea, ca să-l rănească. Cuviosul a primit-o, a mulțumit smerit și a mâncat din blid fără să pățească nimic, cărbunii răcindu-se sub mâna lui ca și cum ar fi fost apă. Fratele a căzut în genunchi și a cerut iertare, iar Cuviosul l-a iertat cu blândețe, spunând doar:

„Mai arzător decât focul este gândul mândriei. Ai grijă de el.”

Copacul care n-a mai înfrunzit

În apropiere de Mănăstirea Secu se afla un stejar mare, sub care Cuviosul Ioan obișnuia să se roage singur noaptea. După ce a trecut la Domnul, copacul a înverzit o ultimă primăvară, iar apoi a încremenit, ca și cum aștepta întoarcerea lui. Timp de zeci de ani a rămas așa – nici verde, nici uscat – iar localnicii îl numeau „Pomul Cuviosului”. Mulți veneau să se roage acolo pentru liniște și pace.

Urma pașilor din piatră

Se povestește că, într-o vreme de iarnă grea, călugării nu mai aveau lemne de foc. Cuviosul Ioan s-a rugat în taină și a plecat singur prin zăpadă. După ce a dispărut în pădure, nimeni nu l-a mai văzut vreme de trei zile. A patra zi, la poarta mănăstirii, s-a găsit o grămadă mare de lemne și o urmă de pași în piatră, ca și cum zăpada s-ar fi topit și piatra s-ar fi înmuiat sub tălpile lui. Se spune că acea urmă se mai vede și astăzi într-un colț al mănăstirii, dar numai celor cu credință curată.

Porumbelul din chilie

După moartea Cuviosului Ioan, ucenicii săi nu au știut cum să-i cinstească trupul. În timp ce se rugau, un porumbel alb a intrat pe fereastra chiliei și s-a așezat pe perna lui. A stat acolo nemișcat până la înmormântare, apoi a zburat și nu a mai fost văzut. Călugării au înțeles că era un semn al Duhului Sfânt, care dădea mărturie că sufletul cuviosului fusese primit în Împărăția lui Dumnezeu.

Semnificație duhovnicească

Aceste legende nu sunt simple povești, ci mărturii ale harului care lucra prin Cuviosul Ioan. Ele ne învață:

smerenia în fața ispitelor

puterea rugăciunii curate

blândețea față de cei care ne greșesc

și mai ales, tăcerea care naște lumină în suflet.