Sfinți români. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Cunoscut în țară și în străinătate, este un exemplu de sfințenie contemporană, canonizat atât de Biserica Ortodoxă Română, cât și de Patriarhia Ierusalimului, unde s-a nevoit și a fost înmormântat.

Viața și formarea duhovnicească

S-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni (jud. Botoșani), primind la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic, ceea ce i-a modelat o viață interioară profundă și apropiată de Dumnezeu. La 20 de ani a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde a fost călugărit și mai apoi hirotonit ieromonah.

În 1936, a plecat în Țara Sfântă, unde a trăit ca pelerin, monah și pustnic, viețuind în pustia Iordanului și apoi în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropierea Ierihonului.

Pustnicie în Hozeva

În ultima parte a vieții, s-a retras într-o peșteră din defileul Hozevei, ducând o viață extrem de aspră, în rugăciune neîncetată și post, asemenea marilor asceți ai pustiei. A trecut la Domnul pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani.

În 1980, trupul său a fost găsit nestricat, izvorând bună mireasmă, semn recunoscut al sfințeniei în tradiția ortodoxă.

Canonizare și cinstire

A fost canonizat oficial de Biserica Ortodoxă Română în 1992.

Este pomenit în fiecare an la 5 august.

Este numit adesea „Sfântul din peștera Hozevei” sau „Ioan Iacob de la Neamț”.

Este considerat ocrotitor al pelerinilor, călugărilor și celor aflați în suferință sufletească.

Moștenirea sa

Sfântul Ioan Iacob a lăsat în urmă o operă scrisă de o frumusețe poetică profundă: poezii, scrisori duhovnicești și îndemnuri pline de har, adunate în volume precum „Hrană duhovnicească” sau „Tâlcuri din adânc”. Scrierile sale sunt izvor de întărire pentru credincioși, căci arată o teologie vie, simțită, trăită.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este un exemplu luminos că sfințenia nu este doar a vremurilor vechi, ci posibilă și astăzi, prin dragoste pentru Hristos, curăție și răbdare.

Legende despre Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Despre Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, deși este un sfânt contemporan, tradiția populară și mărturiile viețuitorilor din Țara Sfântă au păstrat în jurul vieții sale o aură de taină și minune, născând povestiri cu valoare de legendă care circulă în mănăstiri și printre credincioșii evlavioși. Acestea nu sunt legende în sens fabulos, ci relatări duhovnicești care întăresc credința în sfințenia lui.

Legenda luminii din peșteră

După trecerea sa la Domnul, călugării din Mănăstirea Hozeva spuneau că, în unele nopți, din peștera unde viețuise Părintele Ioan se revărsa o lumină blândă, asemănătoare unei flăcări care nu ardea, dar strălucea ca rugul din Sinai. Unii spuneau că acolo continuau rugăciunile lui și după moarte.

Descoperirea moaștelor

În 1980, când monahii greci au deschis mormântul său pentru a face loc altui călugăr (conform obiceiului local), au găsit trupul său nestricat, cu chipul luminos, neputrezit și cu miros de bună mireasmă. Unii monahi au mărturisit că au auzit o voce interioară spunând: „Acesta este alesul Domnului!”.

Taina numelui scris în carte

Se spune că un monah bătrân, care nu îl cunoscuse personal, ar fi visat un înger care i-a arătat o carte aurită cu nume de sfinți. Când a întrebat cine este cel pomenit acolo, i s-a răspuns: „Ioan, românul din Hozeva”.

Aceste istorisiri întăresc convingerea că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul nu a fost doar un om cu viață sfântă, ci un vas ales al Duhului Sfânt, ale cărui nevoințe și rugăciuni continuă să lumineze inimile celor care îi cer mijlocirea.