Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice

Capela dos Ossos (capela oaselor), cum este cunoscută, este cel mai vechi așezământ de acest fel din Portugalia și a fost construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, fiind dedicată, la început cultului Sufletelor din Purgatoriu și, mai târziu, acestor „Senhor of Passos”.

Promisiunea iertării absolute

Atunci când treci pragul Capelei Oaselor înțelegi imediat de ce se numește așa: zidurile sale și coloanele de susținere, inclusiv „ușorii ușii”, sunt acoperite cu oase și cranii. Se crede că pentru această imagine a tenebrelor au fost folosite osemintelor celor îngropați în cimitirul mănăstirii, în biserica și clopotnița acesteia și chiar în capela pe care ulterior aveau să o „împodobească”. Și nu erau doar rămășițele călugărilor de aici, pentru că cimitirul mănăstirii era unul dintre locurile preferate de înmormântare de către locuitorii din Evora. A fi îngropat în incinta lăcașului monahal ar fi garantat iertarea absolută chiar și a celor mai grave păcate.

„Adu-ți aminte, omule”

Capela Oaselor a fost gândită ca un loc de rugăciune și de meditație asupra condiției umane. În fiecare an, la începutul Postului Mare al Paștilor, preotul bisericii franciscane intră cu enoriașii săi în acest loc și rostește de fiecare dată aceste cuvinte: „Adu-ți amine, omule, că nu ești decât pământ și că în pământ te vei întoarce”. Dar înainte de a auzi rostită această sentință, fiecare ridică ochii și citește fraza în limba latină (cu care am început acest articol). Cu acest dublu mesaj, credincioșii din Evora pornesc pe drumul postului, care se va încheia cu parcurgerea celor paisprezece „stații” ale Calvarului, ilustrate în ceramica albastră specific portugheză, numită aici „azulejos”.

„Unde te duci, așa grăbit, călătorule?”

Îndemnurile la reflecție asupra vieții și a morții nu se opresc aici. Pe partea dreaptă, imediat ce intri în capelă, nu poți să nu observi o placă pe care sunt încrustate versurile unui sonet scris de Antonio Ascensao Teles, care a fost starețul mănăstirii Sf. Francisc din Evora între anii 1845-1848. „Unde te duci atât de grăbit, călătorule?/ Oprește-te... nu continua,/ Ai o preocupare mai mare decât aceea/ Asupra căreia îți concentrezi privirea.// Amintește-ți câți s-au petrecut din această lume,/ Și reflectează la sfârșitul tău, care va asemănător sfârșitului lor,/ Există motive întemeiate să te gândești la asta/ Și bine ar fi dacă toți ar face la fel// Gândește-te cât ești de mult în puterea sorții!/ Printre multele tale preocupări lumești,/ Atât de puțin te gândești la moarte!// Dacă întâmplător arunci o privire spre acest loc,/ Oprește-te... De dragul călătoriei tale,/ Cu cât mai multe opriri, cu atât mai mult vei trăi”.

Simboluri și alegorii

Călătorul, fie el turist sau pelerin, este impresionat de structura acestei capele cu trei nave, „căptușită” cu oase și cranii, cu excepția capitelurilor coloanelor de granit din secolul al XVI-lea și a ceramicii cu model standard din secolul al XVII-lea. Pe fundal, un altar din Mănăstirea Paradisului, acum dispărută. La capătul capelei, se găsesc câteva piese funerare. Aici se află mormântul episcopului Jacinto Carlos da Silveira, ucis în timpul invaziilor franceze din 1808, precum și un catafalc din 1674, menit să adăpostească oasele presupușilor fondatori ai mănăstirii. În naosul central se vede bolta decorată cu teme legate de Patimile lui Hristos. Găsești, de asemenea, simboluri, alegorii și inscripții latine, multe din Sfânta Scriptură, legate de însăși esența acelui spațiu: concluzii asupra vieții pământești și planurile pentru o viață veșnică, în splendoarea gloriei lui Dumnezeu.

Mumiile spânzurate

În secolul al XVIII-lea era comună prezența mumiilor agățate pe perete, despre care se spunea că aparțin unor vrăjitoare. Să ne amintim că la Evora a funcționat unul dintre cele mai puternice tribunale ale Inchiziției. Despre alte trupuri se spunea că nu s-au descompus datorită unor blesteme aruncate asupra lor. Două dintre aceste mumii au rezistat până în secolul 21 și au rămas așa, „spânzurate”, până nu demult, fără să atingă nici cerul, nici Pământul, hrănind legenda că sunt trupurile unui tată și ale fiului său, care și-au tratat rău soția (respectiv mama). Pe patul ei de moarte, această femeie i-a blestemat: să nu li se descompună trupurile, în pământ.

Scena Nașterii Mântuitorului

Dacă cele 14 stații ale Calvarului lui Isus sunt reprezentate în celebrele azulejos portugheze, în culoarea clasică – albastrul, care a dat și numele plăcilor de ceramică, pe care le vedem în cele mai multe biserici de pe întinsul acestei țări, fie ele mai mici sau majestuoase catedrale. Nașterea Mântuitorului este și ea bine reprezentată, de data aceasta în „scene” cu mai multe personaje – sfinții părinți, ciobanii, magii etc. – în centrul cărora se află Pruncul Sfânt. Datorită tradiției de a confecționa astfel de „scene ale Nașterii” la un număr de ani, cât de des se putea, Muzeul Capelei Oaselor are în patrimoniu foarte multe, dintre care o parte sunt expuse.

Una dintre cele mai importante este compusă din 564 de piese, conținând 236 de figuri umane, 205 animale și 123 de alte obiecte și arcade etc. Ideea de bază a „scenei nativității” (cea la care ne referim acum) este impotetica naștere a lui Isus în orașul Evora, mai precis în Piața Giraldo, unde se află o librărie care, nu întâmplător, se numește „Nazare” (Nazaret). Se află aici 45 de clădiri, dintre care 37 sunt cele care se găsesc chiar în acea piață, apoi 8 corespund unor mănăstiri și biserici din oraș, dar și templul roman și apeductul din aceeași perioadă. Toate aceste clădiri se regăsesc în situl care a introdus Evora pe lista UNESCO.

Simona Lazăr