Taina logodnei și a căsătoriei - Lămuriri partea I

Logodna se deosebește însă de Cununie prin faptul că ea nu desăvârșește unirea logodnicilor, nu le binecuvintează împreună-viețuirea și nașterea de prunci și nu îi obligă la păstrarea unității, dacă pe parcurs aceștia realizează că au valori diferite despre familie și credință.

Semnul văzut al făgăduinței îl reprezintă schimbarea inelelor între viitorii soți, după ce preotul i-a însemnat cu ele în semnul crucii, spunând cuvintele: „Se logodește robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin"

Slujba logodnei este foarte importantă prin invocarea ajutorului divin, dar ea nu este o alternativă la Taina Cununiei pe care doar o pregătește consolidând virtutea castității și a iubirii jertfelnice dintre cei doi tineri, responsabilizându-i și încurajându-i pe drumul unei vieți plăcute lui Dumnezeu.

Inelele sunt semnul iubirii, al faptului că legătura se dorește a fi fără sfârșit, iar schimbarea lor între tineri arată că de acum înainte viața lor va tinde spre dăruirea unuia față de celălalt, prin renunțarea la viziunea egocentrică asupra vieții.

Încă de la începutul rânduielii logodnei, alți doi tineri necăsătoriți (cavalerii de onoare, tot bărbat și femeie), țin câte o lumânare aprinsă, în numele lor, ca martori ai dragostei pe care logodnicii și-o împărtășesc, dar și a castității trupești și sufletești pe care aceștia o au, a faptului că poartă în inimi lumina lui Hristos și tind spre împlinirea voii Lui. În mod asemănător, la Cununie, o pereche căsătorită (soț și soție) – nașii vor purta lumânări aprinse, în numele mirilor, indicând puritatea tinerilor și credința lor fierbinte ca o flacără.

Răsplata păstrării făgăduinței este adusă la cunoștința viitorilor miri încă de pe acum și ea constă în: „viață pașnică, lungime de zile, minte întreagă, dragostea unuia față de altul, dar de prunci, cununa cea neveștejită a slavei (cerești)..." (Pr. Dumitru Stăniloae). De aici, se poate trage limpede concluzia că încălcarea fecioriei și, mai grav, infidelitatea (dublate de utilizarea contraceptivelor și/sau practicarea avortului) deschid o adevărată „cutie a Pandorei": moarte sufletească, boli trupești și psihice, pierderea cinstei și demnității, consecințe nefaste asupra urmașilor sau chiar neputința de a mai avea copii.

Pentru că perioada logodnei coincide de obicei cu vârsta post-adolescentină, a primei tinereți, Biserica a rânduit această slujbă cu scop pedagogic pentru preîntâmpinarea păcatului trupesc la care conduce de obicei o viață lipsită de perspective și plină de tentații. Totuși, nici logodnicii nu sunt scutiți de ispite, de aceea li se recomandă „să-și țină inima cu amândouă mâinile, ca pe o fiară sălbatică", conștienți că prin păstrarea harului lui Dumnezeu vor dobândi și celelalte daruri pământești: sufletești și trupești.

Slujba logodnei, cât și a Cununiei, se săvârșește în naos, în mijlocul bisericii, în fața unei mese pe care se așază de către preot Sfânta Evanghelie semnificând pe Mântuitorului prezent în chip nevăzut. Bărbatul stă în dreapta, iar femeia în stânga sa lucru ce amintește de unitatea celor doi, tradiția iudaică mărturisind că Eva a fost creată dintr-o coastă din dreptul inimii lui Adam.

În prezent, logodna a devenit din păcate o slujbă accesoriu a Tainei Cununiei, din pricina indiferenței religioase tot mai pronunțate în societatea contemporană, dar și a faptului că s-a pierdut în conștiința oamenilor semnificația ei. Chiar Taina Cununiei este percepută de unii „creștini" doar ca un act premergător unei vieți centrate pe distracții și plăceri. Viața de familie, și anterior ei legătura dintre logodnici, este un lucru serios, o lupta duhovnicească în doi, un urcuș spre un țel veșnic – Împărăția cerurilor. De aceea, căsătoria (și primul ei pas – logodna) trebuie tratată cu deplină seriozitate, ea reprezentând punctul crucial al acestui urcuș.

Arătând înălțimea duhovnicească a Cununiei, Starețul Emilianos Simonopetritul afirma: „Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu [în monahism], fie că va face o nuntă de sfințire (sacramentală) cu un partener de viață." (Căsătoria – Taina cea mare).

Doamne ajută !