-

România, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei şi în luna noiembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă la minus 0,3% în luna noiembrie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 0,2%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind, la fel ca şi în octombrie, Polonia, Ungaria, Cehia şi România, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu situaţia din luna octombrie, rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a scăzut în 14 state membre, a rămas stabilă în patru ţări şi a crescut în nouă state membre. În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor până la 1,7% în luna noiembrie, de la 1,8% în octombrie. În luna noiembrie 2019, rata anuală a inflaţiei în România era de 3,8%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,7%), Ungaria şi Cehia (ambele cu 2,8%) şi România (1,7%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Grecia (minus 2,1%), Estonia (minus 1,2%), Slovenia şi Cipru (ambele cu minus 1,1%).

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (care au crescut cu 0,36 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii, care au crescut cu 0,25 puncte procentuale. În schimb, scăderea preţurilor la energie a şters 0,82 puncte procentuale din avansul inflaţiei, în luna noiembrie.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile la bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas stabilă în luna noiembrie la 0,4%. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări a rămas stabil la 0,2%. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%.

'Preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 - noiembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2018 - noiembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%', se arată în comunicatul INS.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2,1% la sfârşitul acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, şi de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit celui mai recent Raport asupra inflaţiei.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept