Focar de COVID-19 în Constanţa, la Autoritatea Navală Română şi la Curtea de Conturi
Un focar de COVID-19 a fost descoperit la Autoritatea Navală Română din Portul Constanţa. Trei persoane care lucrează în instituţie au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

14 August 2020, 16:18
Asta după ce în zilele precedente alţi doi angajaţi ai autorităţii fuseseră diagnosticaţi. Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa a deschis o anchetă epidemiologică extinsă pentru a se identifica toţi angajaţii care au fost în contact direct cu cele cinci persoane confirmate pozitiv. Cei care vor fi consideraţi contacţi direcţi vor intra în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi vor fi testaţi, în eventualitatea în care vor prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus. DSP Constanţa a confirmat şi existenţa a două cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Curtea de Conturi din oraş. Şi aici a început ancheta epidemiologică.
RADOR
Foto: Pixabay