Ascultă Radio Antena Satelor Live

Primele plăţi compensatorii au ajuns la crescătorii de porci afectaţi de Pesta Porcină Africană

Crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane au primit până în prezent despăgubiri de peste 130.000 de lei.

Primele plăţi compensatorii au ajuns la crescătorii de porci afectaţi de Pesta Porcină Africană

30 Iulie 2018, 16:32

Preţul acordat pe kilogram este cuprins între 8 şi 12 lei, a anunţat, astăzi (luni), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Până la această dată au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populaţiei), dintre care 35 au fost plătite, iar 16 erau programate să fie plătite astăzi. 40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 sunt în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel judeţean, este precizat într-un comunicat ANSVSA
Pentru controlul Pestei Porcine Africane, Guvernul României a aplicat măsuri suplimentare de monitorizare, control şi combatere a bolii, astfel încât să se împiedice răspândirea virusului şi să se limiteze pierderile generate de evoluţia focarelor. Totodată, au fost adoptate acte normative care reglementează compensarea pagubelor crescătorilor de porci cauzate de pierderea animalelor în acţiunile pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, dar şi acordarea de stimulente financiare pentru notificarea cazurilor de porci mistreţi morţi şi pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă. În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.
Reprezentanţii ANSVSA fac apel către cetăţeni să anunţe imediat medicul veterinar sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană orice caz de îmbolnăvire a porcilor din gospodărie, pentru că vor fi despăgubiţi la valoarea de piaţă a animalelor.
Prezintă un risc de răspândire a bolii carnea şi produsele din carne provenite de la animalele bolnave, în condiţiile în care virusul pestei porcine africane rezistă până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată.
Autorităţile române au cerut sprijinul Comisiei Europene pentru acordarea de fonduri suplimentare necesare pentru acordarea de compensaţii pentru animalele ucise sau distruse din focare şi din exploataţiile contact. De asemenea, pentru suplimentarea fondurilor europene alocate Programului de control, supraveghere şi eradicare a bolii, consecutiv extinderii aplicării acestuia, de la 8 judeţe iniţial, la întreg teritoriul României.
Până la data de 25 iulie, au fost confirmate în jur de 440 de focare de PPA, din care 438 se află în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale din judeţul Tulcea, în prima exploataţie fiind sacrificaţi 45.000 de porci.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: desteptarea.ro

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina
Știri naționale 21 Februarie 2024, 12:39

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina

O şedinţă extrem de importantă are loc în mai puţin de o oră la Palatul Cotroceni. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a...

Şeful Armatei Române va prezenta un raport membrilor CSAT cu privire la războiul din Ucraina
Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Știri naționale 20 Februarie 2024, 17:20

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care...

Consumul de energizante va fi interzis minorilor. Amenzile pot ajunge la 30.000 de lei
Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Știri naționale 13 Februarie 2024, 16:19

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România

Rata mortalităţii infantile a urcat din nou la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 anul anterior, în condiţiile în...

Judeţul Sălaj are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din România
Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Știri naționale 13 Februarie 2024, 15:38

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat

Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat, a declarat, marţi, primul ministru Marcel Ciolacu, care a subliniat că...

Premierul Marcel Ciolacu: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat
Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Știri naționale 12 Februarie 2024, 16:07

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an

Coaliţia de guvernare se reuneşte în această după amiază, la Guvern, ca să ia o decizie în privinţa comasării alegerilor din...

Coaliţia de guvernare se reuneşte pentru a lua o decizie în privinţa comasării alegerilor din acest an
Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Știri naționale 12 Februarie 2024, 12:25

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen

Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile necesare pentru pregătirea celor 17 puncte de frontieră aeroportuară şi cinci...

Punctele de frontieră aeroportuare şi maritime din România, pregătite pentru Schengen
Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Știri naționale 08 Februarie 2024, 12:47

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, joi, că prevenţia, în special cea prin...

Preşedintele CNAS: Suntem în epidemie de rujeolă, soluţia rămâne vaccinarea
Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia
Știri naționale 07 Februarie 2024, 16:27

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Mioveni, despre introducerea serviciului voluntar militar, că îl deranjează...

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia