Apetitul românilor pentru case nu s-a dimunuat nici pe timp de pandemie
Cluj și București continuă să fie orașele unde mulți tineri doresc să trăiască. Și cum românul are cel mai dezvoltat simț al proprietății, cei mai mulți care se stabilesc la oraș doresc să cumpere locuințe, nu să le închirieze.

15 Octombrie 2020, 07:47
De altfel, numărul tranzacțiilor imobiliare a continuat să crească în luna septembrie din acest an, cu 2,4% comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aceasta este a treia lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.
Volumul de tranzacții din primele nouă luni este aproape identic cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, recuperând decalajul de 4,5% apărut după primele cinci luni.
În luna iulie s-au consemnat cele mai multe tranzacții imobiliare din acest an, adică în jur de 50.000.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna septembrie 2020, în București – 8.886, Ilfov – 3.354 și Cluj – 2.726.
Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 87, Caraș Severin – 197 și Vaslui – 324.
Prețurile apartamentelor s-au menținut relativ stabile în Capitală în luna septembrie însă la Cluj-Napoca, Brașov și Constanța, prețurile au crescut.
Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții.
Sursa: Viorel Grosu
Foto: pixabay