Ascultă Radio Antena Satelor Live

Legenda indiană a tamarindului, care ar ascunde noaptea duhurile pământului

Gustul dulce-acrişor al fructelor de tamarind este un răsfăţ pentru amatorii de esenţe exotice, inedite, pentru cei cărora le place să descopere lumea aflată în… farfurie.

Legenda indiană  a tamarindului, care ar ascunde noaptea duhurile pământului

01 Decembrie 2021, 08:48

În India, la lăsarea serii, copacii de tamarind sunt ocoliţi cu mare băgare de seamă. Nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de ei sau să doarmă sub coroana lor bogată, care ar face ca întunericul să fie mai adânc sau somnul mai dulce. De mici copii, indienii au fost învăţaţi că între crengile mari de tamarind se ascund noaptea toate duhurile pământului şi nimeni nu trebuie să le deranjeze odihna. Pentru ei, aceasta ar fi cea mai mare nebunie pe care ar putea să o facă cineva. De altfel, nici o plantă nu-şi găseşte locul sub falnicul tamarind. Nimic nu creşte, nimic nu înfloreşte. Există însă o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen: tamarindul preferă solurile foarte acide, unde prea puţine alte plante s-ar simţi în largul lor.

Deşi nativ din Africa încinsă de soare, tamarindul este astăzi cultivat în aproape toată Asia, dar şi în America de Sud. Este genul de plantă versatilă, folosindu-se toate părţile sale. Din trunchiul lemnos se face mobilă, frunzele mai mici sau mai tinere se pun în salate (au un gust acrişor, foarte plăcut), păstăile (lungi de până la 15 centimetri) se folosesc în alimentaţie, medicină şi pentru imprimarea ţesăturilor, iar florile, ce pot fi roşii şi galbene, se adaugă în componenţa sosurilor, a salatelor, gemurilor şi siropurilor (de altfel, sunt considerate o importantă sursă de miere). Ceaiul din flori de tamarind este, de asemenea, foarte preţuit în Asia.

Cum păstăile de tamarind au ajuns şi în magazinele din România, este bine de ştiut că ele vă pot face zilele mult mai... savuroase. Când sunt coapte au o puternică culoare maronie şi pot fi rupte uşor în mână. Înăuntru se află un miez moale (asemănător în materie de consistenţă celui de curmale, dar cu un plăcut gust dulce-acrişor) şi 6-12 seminţe. Acestea din urmă sunt folosite de copii pentru a juca şah chinezesc, sunt măcinate pentru a se prepara un substitut al cafelei sau sunt prăjite şi savurate în loc de alune. Şi tot din seminţele de tamarind se obţine un sortiment de făină excelent pentru prăjiturile asiatice, dulci şi extrem de aromate. Fructele de tamarind le puteţi întâlni în stare proaspătă, uscată sau sub formă de calupuri (pulpa a fost transformată în pastă), dar şi concentrat.

Dacă le cumpăraţi proaspete, desfaceţi păstaia şi îndepărtaţi sâmburii (puteţi să-i prăjiţi şi să-i adăugaţi apoi peste o salată verde acrişoară). Miezul puneţi-l într-un vas şi adăugaţi apă caldă. Omogenizaţi cu mâna până obţineţi o pastă lichidă (proporţia este de o jumătate de cană de apă la 3 păstăi de tamarind). După ce este strecurată se poate adăuga la prepararea orezului, a fructelor de mare, salatelor sau sucurilor (dacă se amestecă bine cu zeamă de limetă, miere, lapte şi mirodenii se obţine un tratament eficient şi gustos împotriva febrei).

O reţetă extrem de simplă de sos presupune folosirea a 8 curmale uscate (sunt lăsate la înmuiat în apă caldă timp de câteva ore şi apoi se mixează miezul pentru a se obţine o pastă) şi a 120 g păstăi de tamarind (se foloseşte miezul omogenizat cu apă şi apoi strecurat). Pasta de tamarind se amestecă bine cu 50 g zahăr de palmier şi se pune la fiert. Când se răceşte se adaugă curmalele, sare şi puţin praf de chili. Sosul se poate turna peste catofi fierţi (s-ar putea chiar să vă îndrăgostiţi de gustul lor dulce-acrişor), nuci sau alune prăjite şi măcinate mai mare sau felii rotunde de banane. Un gust exotic pentru un răsfăţ binemeritat!

Foto: Pixabay

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea
Gastronomie 14 Ianuarie 2025, 16:11

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea

Brașovul găzduiește un concept culinar revoluționar „Sub Tâmpa”, un restaurant care aduce în prim-plan tradițiile...

Bucătăria românească nouă: „Sub Tâmpa” îmbină tradiția cu modernitatea
Gastronomie 18 Decembrie 2024, 15:22

Ce-o fi laptele „de șteandru”?

Lumea satului nu mai e ca acum o sută de ani. Fiindcă meșteșugurile s-au uitat, ciobanul nu știe ce să facă cu lâna. Femeile...

Ce-o fi laptele „de șteandru”?
Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie
Gastronomie 16 Decembrie 2024, 16:24

Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie

'Carte regală de bucate', ediţia a doua, semnată de Majestatea Sa Custodele Coroanei, va fi adusă în curând în librării de...

Cartea regală de bucate - într-o nouă ediţie
Gastronomie 15 Decembrie 2024, 15:10

Cum să gătești corect și sănătos leguminoasele

Leguminoasele (sau legumele uscate) constituiau in trecut baza alimentatiei omului de rand. Lintea, nautul, fava, soia, bobul...

Cum să gătești corect și sănătos leguminoasele
Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism
Gastronomie 21 Octombrie 2024, 10:48

Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism

Arheologia Culinară, inventată de sălăjeanul Mircea Groza, cel care a reconstituit peste 1.500 de reţete culinare străvechi...

Arheologia Culinară, în premieră la cea de-a treia Conferinţă Regională de Turism
Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”
Gastronomie 20 Octombrie 2024, 21:30

Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”

Municipiul Tulcea găzduieşte, zilele acestea, Congresul regional 'Vinuri şi bucate dobrogene', eveniment organizat de...

Tulcea: Congres regional „Vinuri şi bucate dobrogene”
Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune
Gastronomie 11 Octombrie 2024, 14:55

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune

Judeţul Harghita s-a înscris, de câteva luni, în cursa pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2027, membrii...

Judeţul Harghita, în cursa pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2027; juriul - încântat de vizita în regiune
Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic
Gastronomie 16 Septembrie 2024, 11:16

Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic

Cele mai bune sarmale şi piftii vor fi analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic dedicat acestor...

Gorj: Cele mai bune sarmale şi piftii - analizate, măsurate şi degustate în cadrul unui festival gastronomic