Agricultura românească între tradiție și supraviețuire - Unde greșim și ce putem schimba
România are pământ fertil și oameni harnici, dar un sistem care pare să fi uitat să cultive speranța. Dincolo de tractoare și subvenții, agricultura românească e o poveste despre oameni care încearcă să rămână demni într-un prezent care le fuge printre degete.
Articol de Petruț Mazilu, 06 Noiembrie 2025, 09:37
În multe sate din România, pământul încă se ară la răsărit, iar ziua se măsoară în brazde, nu în ore.
Agricultura rămâne coloana vertebrală a economiei rurale, dar fără vertebrele principale — sprijin constant, infrastructură și educație agricolă modernă — această coloană se frânge.
Fermierul român, prins între moștenirea străbună și presiunea globalizării, se luptă nu doar cu vremea, ci și cu un sistem care l-a lăsat singur.
Pe câmpurile din Bărăgan, în zori, când ceața se amestecă cu mirosul de pământ reavăn, se mai aud motoare vechi pornind.
Fermierii români, urmași ai unei tradiții care odinioară hrănea jumătate din Europa de Est, continuă să ducă o luptă tăcută. Nu împotriva naturii, ci împotriva unui sistem care i-a lăsat singuri.
Agricultura românească, deși are unul dintre cele mai mari potențiale din Uniunea Europeană, produce astăzi mai puțin decât ar trebui.
De ce? Pentru că avem o economie rurală fărâmițată, cu milioane de mici proprietari care lucrează terenuri prea minuscule pentru a fi profitabile.
Cooperativele, care în alte țări sunt coloana vertebrală a agriculturii moderne, la noi sunt privite cu suspiciune — o moștenire amară a colectivizării comuniste.
Fermierii se descurcă singuri, cumpără inputuri scumpe, vând la prețuri mici și nu au infrastructură de depozitare.
Statul oferă subvenții, dar acestea sunt adesea întârziate sau distribuite inegal. Iar între fermier și raftul de supermarket se află o întreagă rețea de intermediari care iau cea mai mare parte din profit.
În ciuda acestor probleme, există o generație de fermieri tineri care schimbă paradigma. Ei folosesc drone pentru a evalua culturile, senzori pentru irigații și date meteorologice pentru a decide momentul optim al semănatului.
În vestul țării, fermele de cereale din Timiș și Arad au început să concureze serios cu ferme din Franța sau Germania.
Dar pentru ca acest progres să devină general, trebuie o schimbare de mentalitate: agricultura nu mai e doar o tradiție, ci un business cu logică, marketing și știință.
România nu duce lipsă de resurse, ci de strategie. Fără o infrastructură logistică, fără procesare internă și fără educație agricolă aplicată, fermierul rămâne un supraviețuitor, nu un antreprenor.
Când vom înțelege că pământul e o industrie de viitor și nu o povară rurală, atunci agricultura românească își va recăpăta demnitatea.
