Depopulate după colectivizare, două sate vecine din Podişul Târnavelor primesc o nouă şansă

Acum, prin asfaltarea Drumului Judeţean 107V Sânmiclăuş-Fărău şi datorită introducerii alimentării cu apă, unii oameni revin în zonă sau îşi cumpără proprietăţi aici.

Situate peste dealuri, departe de centrul de comună, Şona, cele două localităţi au fost defavorizate şi de lipsa unei infrastructuri rutiere, drumurile fiind în cea mai mare parte impracticabile, mai ales primăvara şi toamna. Rămaşi fără pământ, mulţi dintre săteni au fost nevoiţi să se mute la oraş, unde s-au angajat în fabrici pentru a-şi asigura traiul zilnic, fie la Blaj, Mediaş sau Ocna Mureş.

În Blaj, de exemplu, aproape toţi locuitorii de pe o stradă provin din Valea Sasului, aceştia ridicându-şi casele undeva prin anii '60.

Acum, în Valea Sasului, un sat atestat documentar la 1290, mai sunt doar doi locuitori, soţ şi soţie. Au rămas singuri în localitate după ce, în urmă cu trei ani, alţi doi soţi au murit, la două luni unul după altul. Casa lor nu este în paragină însă, ba chiar arată ca şi atunci când trăiau, cu găini în curte şi cu grădina şi via lucrate. Continuă munca lor copiii, ajunşi, unii dintre ei, la vârsta pensionării şi împărţindu-şi viaţa între Sibiu şi Valea Sasului.

'Nu m-am rupt de sat niciodată. Pot să zic că, de când m-am născut, eu niciodată nu m-am rupt de sat', spune Maria Lucia Dragomir, căsătorită cu Vasile, un sibian care, la rândul lui, este ataşat de Valea Sasului.

Maria Lucia, născută Funar, a plecat din sat la 14 ani la şcoală la Blaj, iar în 1978, după terminarea liceului, s-a angajat în Sibiu, oraş unde şi-a întemeiat o familie, cu copii şi nepoţi.

'De când am plecat de-acasă, nu ştiu dacă a trecut o lună să nu fim în sat. Poate când erau copiii mici să fi venit la o lună jumătate-două, dar în rest în fiecare lună am fost tot aici. Copiii stăteau aici în vacanţă. Am fost atât de legaţi de casa părintească. Noi veneam în fiecare lună acasă, îi ajutam pe părinţi la treabă, le aduceam ce aveau nevoie. Ne-am pensionat cu câteva luni înainte să moară, am venit de i-am îngrijit', povesteşte, cu lacrimi în ochi, femeia.

Ea mai are trei fraţi, o soră în Sibiu şi un frate şi o soră în Şona. Fiecare a primit de la părinţi, în Valea Sasului, câte o bucată de pământ şi vie pe care le lucrează în continuare, casa fiind a tuturor.

'E totul lucrat ca şi atunci când au fost părinţii aici. Nimic nu a rămas părăsit. Noi stăm cam jumate din timp în Sibiu, jumătate în Valea Sasului. Avem grădină, 33 de găini. De câte ori mergem la Sibiu, tăiem câte trei, patru, ca să le împărţim la toţi copiii, şi ouă cât cuprinde. Îmi place şi când merg la Sibiu, dar nu pot să stau acolo ca să nu vin încoace. Nu ştiu ce o să mă fac atunci când va veni timpul să nu mai pot să vin. Cred că o să sufăr cum au suferit părinţii noştri. Că nu puteai să îi duci de-aici. Au avut casă şi în Şona şi nu stăteau acolo. Mai mergeau iarna acolo', spune Maria Lucia Dragomir, privind nostalgic fotografiile cu părinţii săi, adăugând că 'nu-i zi să nu ne amintim de ei'.

Cei doi locuitori permanenţi din sat, Angela Gherman şi soţul său, ea de loc din Sânmiclăuş şi bărbatul din Lunca Târnavei, s-au mutat în Valea Sasului în urmă cu 43 de ani. După ce a lucrat o perioadă ca şofer, bărbatul s-a făcut cioban, venind cu oile în păşunea care se învecinează cu satul. 'Ne-a plăcut peisajul şi atunci ne-am gândit să cumpărăm o casă aici. În sat erau atunci cam 50-60 de locuitori. Ne-am mutat în 1982, când băiatul avea doi ani. Mai avem o fată mai mare. Copiii au mers la şcoală în Sânmiclăuş, făceau naveta. Au crescut şi fiecare s-a dus pe drumul său. Băiatul a plecat la Aiud la şcoala de mecanic auto. A ajuns şofer pe TIR, s-a dus în Germania, a rămas acolo. Fata lucrează în asigurări la Mediaş. Noi am rămas aici. Ne-am obişnuit, avem câteva oi, ne-am făcut cât de cât o gospodărie. Avem maşină, mergem la cumpărături la Sânmiclăuş, la Şona sau la Blaj', spune femeia, acum în vârstă de 65 de ani.

Ea apreciază liniştea din aceste locuri şi este mulţumită că primăria a pietruit drumul din sat.

Familia Gherman locuieşte la câteva sute de metri distanţă de biserică. Pe vremuri erau multe case aici, dar biserica este singura rămasă în picioare în ceea ce a fost odată centrul satului. Monument istoric, datat 1822, lăcaşul de cult se află într-o stare vizibilă de degradare. Chiar şi aşa, preotul vine în sat o dată pe lună, în celelalte duminici oficiind în Alecuş.

'La biserică vine o dată pe lună părintele. Când avem de pus parastase, îl anunţăm şi vine. Mai este o familie, mai sus, din Sibiu. Vin şi ei. O altă familie are o cabană şi mai vine la sfârşit de săptămână. Mai este un inginer de la Blaj, doamna e profesoară, vin şi mai stau aici în sat. Mai vine şi o mătuşă de la Alecuş, pe care o aduc cu maşina aici la biserică. Să fim câţiva. Încă dăm Paştile tot aici. Nu am lăsat să fie ziua de Paşti închisă uşa la biserică. Am zis: câţi suntem, ne ducem. Cu rudele, copiii, nepoţii, ne adunăm câte 15-20 şi dăm paştele. Ascultăm Sfânta slujbă', spune Angela Gherman.

Multe dintre casele de odinioară din Valea Sasului nu mai există, altele sunt pe cale să se prăbuşească, dar sunt şi câteva în curţile cărora se pot observa diverse materiale de construcţie, semn că moştenitorii intenţionează să readucă la viaţă aceste clădiri. De altfel, periodic se organizează 'Fii satului Valea Sasului', cea mai recentă ediţie în 2022, semn că oamenii nu şi-au uitat rădăcinile şi vin în număr mare.

La fiecare răscruce de uliţe există câte o troiţă sau chiar câte două, una veche de ani şi ani şi o alta mai nouă.

Mergând pe DJ 107V, din Sânmiclăuş spre Alecuş, Valea Sasului este undeva la dreapta, într-o vale, satul nefiind vizibil de pe drumul principal.

'Satul avea o formă adunată, cu o uliţă lungă pe lângă vale (pârâul Broaga - n.r.) şi altele perpendiculare. El nu se vedea decât când ajungeai la marginea lui, apărând ca o 'oază' între aceste dealuri galbene din cauza culorii argilelor şi nisipurilor ce erau scoase la zi de ploi şi zăpezi', descria satul natal învăţătoarea Elena Râşniţă-Buza, care a scris monografia 'Valea Sasului, Un sat din Podişul Târnavelor, pe cale de dispariţie. O lume de odinioară'.

În monografie se menţionează că în anul 1923 erau 324 de locuitori, iar în anul 1937 s-au înregistrat 461 de persoane, cel mai mare număr de locuitori din toate timpurile. După război, în 1958 populaţia satului număra 398 de locuitori, pentru ca în 2002 să fie doar 34 de persoane, 10 în 2011 şi patru în 2021.

Din vechea şcoală construită în 1935 a mai rămas doar o parte din fundaţie, însă în 1941 învăţau aici 89 de elevi. În 1979, când mai erau doar cinci elevi, şcoala a fost închisă.

Cea mai mare parte a terenului agricol din zona satului este acum în proprietatea sau în arenda unui fermier turc, care lucrează sute de hectare.

***

Ieşind din nou la drumul judeţean, luând-o la dreapta, la câţiva kilometri se află Alecuş. Acum, în Alecuş se ajunge uşor, după ce drumul a fost asfaltat de către administraţia judeţeană.

Satul este mai mare decât Valea Sasului, aici locuind în jur de 40 de persoane, din care doi copii.

Fiind mai la drum şi mai mare, satul beneficiază de anul trecut şi de alimentare cu apă introdusă printr-un proiect al operatorului regional de apă.

Fostă farmacistă timp de 30 de ani în Ocna Mureş, Rodica Potopea şi-a cumpărat un imobil aici şi s-a mutat în Alecuş în vara lui 2023. Ştia despre sat de la o colegă, originară din localitate. Şi-a construit o căsuţă, în care are condiţii ca la oraş.

'Am auzit de satul Alecuş de la o fostă colegă, la farmacie, unde venea mama ei să o vadă. Odată, în drum spre Sighişoara, am vrut să scurtez traseul pe aici, însă drumul era plin de noroi şi abia am trecut spre Sânmiclăuş. Acum, această zonă poate fi vizitată fără peripeţii, peisajul este foarte frumos şi pitoresc. Avem o zonă foarte frumoasă. Este aer curat, răsăritul şi apusul soarelui, al lunii se văd atât de frumos din casă şi din curte. Suntem puţini oameni în sat, dar mie îmi place foarte mult aici. Am văzut aici multe căprioare, păsări rare: porumbei sălbatici, granguri, bufniţe, şoimi, dar nu ne invadează spaţiul, parcă ar avea şi ele bun-simţ', a povestit, pentru AGERPRES, Rodica Potopea.

Ea a adăugat că acum, după ce e gata asfaltarea drumului judeţean, e mai uşoară aprovizionarea şi se poate face naveta mai uşor. 'Mă bucur mult că am ales satul Alecuş', a conchis fosta farmacistă, care îi ajută pe consătenii care îi cer sfaturi.

Din Sibiu a venit în Alecuş, în urmă cu 15 ani, şi Ioan Banciu. Căutând păşune pentru oile sale, bărbatul, acum de 64 de ani, nu cunoştea pe nimeni atunci în Alecuş, dar spune că nu regretă că s-a mutat în sat. 'Nouă ne place aici', a spus ciobanul.

Şi o familie de medici a renovat casa bunicilor şi a achiziţionat alte proprietăţi învecinate.

Primarul comunei Şona, Florin Teodor Mărginean, a declarat, pentru AGERPRES, că anul trecut în Alecuş s-a introdus reţeaua de apă potabilă prin Fondul de Dezvoltare Regional de către APA CTTA SA, care a efectuat şi racordurile.

'E un mare plus, dar eu zic că cel mai mare plus e investiţia Consiliului Judeţean Alba de asfaltare a DJ 107V. Deschide zona, revitalizează satul Alecuş, chiar şi Valea Sasului, aflat la doi kilometri distanţă de drumul judeţean', a spus edilul.

Edilul a punctat că prima investiţie pe care a făcut-o atunci când a devenit primar, în 2016, a fost pietruirea drumului de la DJ 107V până în Valea Sasului şi pe strada principală, până la biserică.

Îşi doreşte ca în Alecuş să asfalteze măcar o parte din drum, 'pe la biserică şi până în capătul satului'.

'Am şi efectuat măsuri topografice pe acolo. Însă nici nu vreau să dau speranţe deşarte oamenilor, dar asta ar fi firesc să se întâmple', a spus primarul.

În ceea ce priveşte biserica din Valea Sasului, acesta spune că lăcaşul de cult va cădea, 'dacă nu se intervine în viitorul apropiat', deşi primăria a făcut mici intervenţii, inclusiv cu sprijinul unei familii care îşi are originea aici.

Edilul are şi un proiect de reabilitare a fostei şcoli generale din Alecuş, o clădire care s-a degradat de când a fost închisă şcoala, în 1993, unde ar urma să fie amenajată secţia de votare. Acum, aceasta este găzduită de fostul cămin cultural. AGERPRES