Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sfântul Apostol Iuda

Pe data de 19 iunie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Iuda. Acesta a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Sfântul Apostol Iuda este uneori numit în Scriptură "Iuda, fratele lui lacov".

18 Iunie 2015, 21:00

Sfântul Apostol Iuda se număra între frații Domnului nostru Iisus Hristos, fiul dreptului Iosif pe care îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea. În cărțile Noului Testament ni s-a păstrat de la el o Epistolă Sobornicească: "Iuda, rob al lui lisus Hristos și frate al lui lacov".

Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut și ca Levi sau Tadeu. Însă, nu trebuie confundat cu celălalt Tadeu, care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.

Sfântul Apostol Iuda a predicat Evanghelia în ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia.

Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Sfantul Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu.

Acesta a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu.

După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, spunandu-i : ,,Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu,, şi l-a apucat pe el de mână.

Maica sa a răspuns îngerului : ,,Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu,,. Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo,de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om.

Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, mergand doar cu capul plecat.

Dupa aceea sa dus la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti.

Sfantul Paisie cel Mare ajungând la bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

In Biserica romano-catolica pe 19 iun – Trupul si Sangele Mantuitorului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Sfinți români. Sfântul Gheorghe Pelerinul
Calendar religios 17 August 2025, 13:56

Sfinți români. Sfântul Gheorghe Pelerinul

Sfântul Gheorghe Pelerinul, cunoscut și sub numele de Gheorghe Lazăr, este unul dintre cei mai simpli și totodată mai...

Sfinți români. Sfântul Gheorghe Pelerinul
Sfinți români. Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec
Calendar religios 16 August 2025, 13:39

Sfinți români. Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec

Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec este una dintre figurile luminoase ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea,...

Sfinți români. Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec
Sfinți români. Sfinții Martiri Brâncoveni
Calendar religios 16 August 2025, 10:46

Sfinți români. Sfinții Martiri Brâncoveni

Sfinții Martiri Brâncoveni sunt printre cei mai iubiți și venerați sfinți ai poporului român, un exemplu de jertfă, demnitate...

Sfinți români. Sfinții Martiri Brâncoveni
Sfinți români. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
Calendar religios 08 August 2025, 10:34

Sfinți români. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia este unul dintre martirii Bisericii Ortodoxe din secolul XX, jertfelnic și...

Sfinți români. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
Sfinți români. Sfântul Cuvios Pafnutie Mutu Zugravul
Calendar religios 07 August 2025, 13:29

Sfinți români. Sfântul Cuvios Pafnutie Mutu Zugravul

Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Mutu Zugravul (n. 12 octombrie 1657, Câmpulung Muscel – d. 1735, Mănăstirea Robaia) este unul...

Sfinți români. Sfântul Cuvios Pafnutie Mutu Zugravul
Sfinți români. Sfânta Teodora de la Sihla
Calendar religios 07 August 2025, 10:21

Sfinți români. Sfânta Teodora de la Sihla

Sfânta Teodora de la Sihla este una dintre cele mai cunoscute sfinte cuvioase ale Ortodoxiei românești, cinstită pentru viața...

Sfinți români. Sfânta Teodora de la Sihla
Sfinți români. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Calendar religios 05 August 2025, 10:12

Sfinți români. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți sfinți români ai secolului XX, un model viu de...

Sfinți români. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Sfinți români. Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia
Calendar religios 03 August 2025, 10:02

Sfinți români. Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia

Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia este o figură recent intrată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cinstit pentru...

Sfinți români. Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia