Plachie de stridii - rețeta Ecaterinei Steriady (colonelu), de la 1871
Plachie de stridii - e o curiozitate, azi, dar în veacul al XIX-lea, pe când stridiile de Marea Neagră (chiar dacă mai mici decât vestitele stridii de Arcachon) erau la mare căutare, rețeta asta își găsise locul prin cuhnii. Și-n cărțile de bucate, de bună seamă.
22 Noiembrie 2022, 08:38
Pentru că o dată ce ne-am pornit a scrie culegeri de rețete, nu ne-am mai oprit (sic!).
Plachie și plachii
Știu că știți o mulțime de rețete de plachii. Și una singură dacă ați ști – plachia clasică de crap – tot ați fi câștigați. Că-i mâncare delicioasă, de să te lingi pe degete, cum zice românașul nostru. Mmmm! Dar uite că acum un veac și jumătate – sau pe-acolo – se pregăteau în Principatele Române și-alte bucate botezate drept... plachii. Cum e și plachia asta de stridii, pe care-am să mă-nvrednicesc și eu să o gătesc. La vremea aceea, stridiile erau pescuite-n Marea Neagră. Azi le-om lua de pe unde le-om găsi. Știință am că-n largul mării sunt... crescătorii de midii. Cu stridiile, nu știu ce să zic... Dar, ori-de-unde le veți lua, de pregătit le pregătiți așa:
Plachie de stridii - rețeta
Ia 200 de stridii, spală-le bine, deschide-le cu un cuțit pun prin partea cea mai îngustă și pune miezul stridiei, cu apa ce se găsește în ea, într-o cratiță de pământ smălțuită și foarte curată. Apoi toarnă peste ele sostul fiert gata. Sosul îl faci așa: Pui într-o tingire 600 g de vin, 210 g untdelemn, zeama de la două lămâi și felioare tăiate în patru și curățate de coaja cea galbenă, o lingură plină de bulion și câteva fire de usturoi tăiate în lung, rădăcină de pătrunjel tăiată felii, foi de dafin, piper și sarea necesară. Le fierbi toate împreună vreo trei minute. Sosul, cum ziceam, îl torni peste stridiile din cratiță și dai la rece, cu capac, vreo câteva zile. Stridiile se... murează în zeama asta.
Plachia astfel pregătită, după rețeta Ecaterinei Steriady colonelu, e bună și-n deschiderea ospețelor, și-n miezul lor. Atâta doar să știi, că-n vremea ei un om putea să ceară – și, evident, și să mănânce – chiar și câte zece duzini de stridii la o masă...!
Gurmanzi, românii anilor 1800!
