Cicoarea – „vindecătorul” de pe marginea drumului
Denumirea ştiinţifică a plantei este Cichorium intybus şi, de la sfârşitul primăverii până spre iarnă, cât ţine perioada de înflorire, e foarte uşor de recunoscut. În popor, se spunea că cicoarea este cea mai puternică dintre ierburi, pentru că înfloreşte până la primele zăpezi şi nu se teme de frig. Este înaltă de până la un metru, cu flori albastre precum cerul, inconfundabile. Sub pământ dezvoltă un rizom puternic, cu gust amar pregnant, în care sunt depozitate peste iarnă substanţele de rezervă ale plantei. Recoltarea
24 Iulie 2015, 06:38
Cicoarea este o mare iubitoare de soare şi creşte în locuri deschise, cum ar fi fâneţele şi pajiştile, marginile de drum, terenurile virane, din câmpie şi până în zonele montane joase. În scopuri medicinale, se foloseşte rădăcina plantei, care se recoltează în octombrie-noiembrie, prin dezgropare cu cazmaua.
Se spală în curent de apă repede, după care se despică pe lungime şi se pune la uscat în strat subţire, într-un loc aerisit şi călduros. După încheierea procesului de uscare (când rădăcinile devin rigide şi se rup cu un pocnet sec), se depozitează în saci de hârtie, în locuri curate şi ferite de umezeală.
Mod de administrare
Infuzia de cicoare se prepară dintr-o linguriţă de frunze uscate de plantă adăugată unei căni de apă clocotită şi lăsată la infuzat 30 de minute.
Pulberea de cicoare. Se obţine prin măcinarea rădăcinii cu râşniţa electrică de cafea. Se administrează de 2-3 ori pe zi, câte o linguriţă.
Decoctul combinat de cicoare. Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă şi se lasă să macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe vreme de 2 minute cu alt pahar de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte.
Tinctura de cicoare. Se pun într-un borcan 20 de linguri de pulbere de rădăcină, care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Preparatul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare, şi se păstrează vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regulă o linguriţă de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.
Cafeaua de cicoare. Din rădăcină de cicoare, dacă se prăjeşte şi apoi se macină, se obţine o pulbere închisă la culoare, cu efecte tonice digestive şi nervoase, folosită adesea ca substitut de cafea. Consumată înainte de masă, previne indigestia şi balonarea, alungă oboseala fizică şi nervoasă.
Extractul de cicoare. Se obţine din tinctura de cicoare, din care se evaporă complet alcoolul, rămânând o pulbere fină, amară şi extrem de concentrată în principii active – extractul de cicoare. El conţine de 5-6 ori mai multe principii active decât simpla pulbere de cicoare, care sunt asimilate integral de organism, şi nu doar în proporţie de 25%, ca în cazul simplei pulberi.
Ca atare, extractul este “medicamentul” cel mai concentrat care se poate obţine din cicoare, aşa încât nu este de mirare că toate studiile făcute în ultimele decenii cu această plantă au folosit extractul. La noi în ţară, extractul de cicoare se găseşte combinat în proporţii egale cu planta integrală, sub forma unor capsule cu o eficientă terapeutică remarcabilă.
