Dovleacul, un aliment-medicament în sezonul rece
Mesager umflat şi destoinic al toamnei târzii, “zâna ploilor şi doamna curcubitaceelor” – dovleacul (Cucurbita maxima) face parte dintr-o familie numeroasă, cu cel puţin 30 de fraţi, între care pepenele, dovlecelul şi castravetele se află la loc de frunte.
18 Septembrie 2015, 05:15
Originea lui se află în Peru, de unde a fost adus de conchistadorii spanioli, în secolul al XVI-lea. Şi celelalte specii ale acestei largi familii vin tot din regiunile tropicale şi subtropicale ale Americii.
Cea mai frumoasă poveste despre provenienţa dovleacului le aparţine dogonilor, membrii unui trib african, care spun că el creştea pe marginea Căii Lactee, de unde seminţele lui s-au scuturat pe pământ.
În Evul Mediu, alchimiştii îi acordau şi ei puteri “divine”, încercând să obţină cu ajutorul lui aur în laborator. În popor, “aurul” dovleacului constă mai degrabă în faptul că era mâncarea săracului, săturând o familie întreagă cu dimensiunile lui pantagruelice.
Frate bun cu pepenele galben şi roşu, dovleacului nu i se acordă însă atenţia cuvenită atunci când e vorba de sănătate, deşi puterile lui de vindecare sunt demne de luat în seamă, mai ales prin conţinutul mare de caroten.
Miezul galben-portocaliu al dovleacului conţine 9,9% glucide, vitaminele A, B1, B2, potasiu, calciu, magneziu şi fier. Dar lista continuă:
Vitamina E din pulpă şi din seminţe previne îmbătrânirea, apariţia ridurilor, pigmentaţiei nedorite, de asemenea, şi dereglările în sistemul reproductiv, îmbunătăţeşte circulaţia periferică. Iar în organismul femeilor diminuează efectele sindromului premenstrual.
Acidul linoleic din seminţe sau din uleiul de dovleac întăreşte membranele celulelor, acţionează asupra proceselor intracelulare, reglează formula sângelui. Are o importanţă imensă în dezvoltarea creierului fătului pe toată perioada de sarcină, precum şi în activitatea cerebrală a adulţilor.
Vitamina T, rar întâlnită în alte plante, ajută femeile ce nu pot să rămână însărcinate din cauza greutăţii corporale. Vitamina T favorizează digestia alimentelor grele, nesănătoase, şi previne depunerea de grăsime.
Fosforul acţionează asupra libidoului, măreşte potenţa, iar zincul îmbunătăţeşte calitatea şi cantitatea de spermă, mărind şansele de procreare. Până nu demult, cea mai “sexuală” legumă se considera ţelina. În Roma antică, ostaşii plecau la război cu seminţe de ţelină şi cu usturoi, ca să obţină victorii glorioase.
În urma unor cercetări recente, a apărut un alt concurent – dovleacul. Seminţele de dovleac, la fel ca şi cele de floarea-soarelui, măresc dorinţa sexuală şi diminuează oboseala.
