Floarea de Păducel – „cardiologul” de serviciu al naturii
Nici o altă plantă din lume nu știe să vindece inima precum el. Când îl întâlniţi prin păduri sau pe margini de drum, faceţi o plecăciune în faţa lui şi uraţi-i aceeaşi sănătate ca cea pe care v-o dăruieşte. Se mai numeşte şi gherghinar şi înfloreşte la început de mai, umplând dealurile şi pajiştile cu albul incredibil al milioanelor sale de petale scuturate de vântul primăverii.
16 Septembrie 2015, 05:32
Florile păducelului sunt unul din cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament în tratarea bolilor de inimă şi a celor vasculare, boli care acum, în sezonul cald, cunosc o agravare simţitoare. Puţine plante sau medicamente din lume au fost atât de studiate şi de atât de multe ori confirmate şi reconfirmate ca valoare terapeutică de către medici, ca acest păducel.
Primii care l-au studiat şi l-au elogiat în tratatele lor au fost învăţaţii greci Galen şi Dioscoride. Multe secole mai târziu, Paracelsus introducea florile albe şi frunzele acestui arbore în celebrele sale elixiruri de tinereţe şi de viaţă lungă, menţionându-le, de asemenea, în scrierile sale.
Mulţi alţi savanţi ai Evului Mediu şi, mai târziu, ai secolului luminilor au remarcat proprietăţile tămăduitoare ale inflorescenţelor albe, ce izbucnesc pe ramurile ţepoase şi subţirele, la începutul lui mai. Interesant este că, spre deosebire de majoritatea plantelor de leac, păducelul nu a căzut niciodată în uitare, fiind recunoscut ca valoare şi de medicina modernă. Aceasta, şi datorită extraordinarului sau prestigiu în medicina populară a tuturor ţărilor europene. Francezii, de pildă, numesc şi acum această plantă „laptele bătrânilor”, aluzie la culoarea albă a florilor sale şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale pe care păducelul le are asupra celor care au ajuns la vârsta a treia.
Unde găsim şi cum culegem păducelul
În lume există nu mai puţin de… 250 de specii de păducel, din care cea mai mare parte au proprietăţi medicinale. La noi în ţară se găsesc cinci specii, cu diferenţe de aspect insesizabile pentru cei neiniţiaţi şi, conform studiilor efectuate, toate au virtuţi tămăduitoare similare.
Arborele are trei până la şapte metri înălţime, ramurile sunt terminate cu spini puternici, iar frunzele sale sunt de un verde deschis, adânc crestate şi nu foarte mari. Creşte începând cu zonele joase de câmpie, unde deja este în floare, şi până în ariile submontane, unde înfloreşte abia la sfârşitul lui mai – începutul lui iunie.
Cele mai bune efecte medicinale le au florile, care se culeg în ciorchine (cu tot cu frunze), atunci când încă nu au început să se scuture. Imediat după recoltare se pun la uscat (altfel se încing şi devin brune la culoare, semn că s-au stricat), în strat subţire, în locuri umbroase, lipsite de umiditate şi bine aerisite. Atunci când frunzele foşnesc precum hârtia, iar codiţele florilor îşi pierd elasticitatea, rupându-se când sunt îndoite, uscarea s-a terminat, iar produsul obţinut se pune în saci de hârtie.
Preparate din flori de păducel
Tinctura
Este cel mai eficient preparat pe bază de păducel, care pune foarte bine în valoare complexitatea acţiunii terapeutice a acestei plante. Se obţine prin macerarea a 10 linguri de plantă mărunţită, în jumătate de litru de alcool de 70 de grade, vreme de două săptămâni, într-un borcan închis ermetic.
Apoi conţinutul borcanului se filtrează prin tifon, iar tinctura se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de regulă o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi. În cazurile de hipertensiune, în care este contraindicat aportul de lichide, preparatul se administrează nediluat sau cu foarte puţină apă.
Pulberea
Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a florilor uscate. Se administrează o linguriţă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de câteva minute, după care se înghite cu apă. Este recomandată mai ales acolo unde aportul de alcool este contraindicat: ulcerul gastric, gastrită hiperacidă, bolile hepatice grave.
