Rostopasca, buruiana adusă din Rai
Nu se ştie data exactă când Rostopasca i-a dezvăluit omului virtuţile sale vindecătoare. Cert este că ea era folosită în antichitate, pentru vindecarea bolilor de ficat. Studiul ei sistematic a început abia în secolul al XIX-lea, dar până azi, reţetele populare depăşesc ca număr şi importanţă medicamentele sintetizate din ea.
11 August 2015, 08:58
Printre români, rostopasca e foarte populară şi răspândită în toate zonele ţării, dovadă fiind numeroasele nume cu care a fost botezată din sud şi până în nord (multe dintre ele pornind chiar de la bolile pe care le vindecă): buruiana de negei, buruiana de pecingine, gălbenare, oiasca etc. În folclor, sub numele de Crucea Voinicului şi Buruiana de cele sfinte, era considerată ca plantă magică, adusă din Rai.
Cu toate că – folosită în doze mari – rostopasca e toxică (provoacă vome, colici abdominale, purgaţii, scaune cu sânge şi ameţeli), ţăranii noştri o folosesc de sute de ani, ştiind să-i valorifice virtuţile vindecătoare, numeroase şi foarte eficiente în tratarea negilor şi a altor afecţiuni ale pielii, precum şi în tămăduirea bolilor de splină, de fiere şi de ficat.
Descriere
Cine nu cunoaşte banala rostopască, cu florile ei galbene, aşezate în cruce şi care rupte (la fel ca frunzele şi tulpina) lasă să picure un suc de culoare galben-portocalie?
Înaltă de până la 100 de cm, cu frunzele lobate, ca frunzele de stejar, rostopasca creşte din mai şi până toamna târziu (uneori rezistă şi iarna) pe margini de drumuri şi de pădure, în locuri umbroase, ferite de bătaia directă a soarelui.
Virtuţi
Puţine plante din flora noastră spontană acumulează atâta forţă vindecătoare precum rostopasca. Făptura ei banală şi mărunţică este un veritabil combinat chimic, care sintetizează nu mai puţin de 12 alcaloizi cu virtuţi vindecătoare de excepţie.
Ei stimulează activitatea bilei şi a ficatului, refacerea celulei hepatice, secreţia externă a pancreasului, distrug bacterii şi ciuperci parazite, sunt dilatatori coronarieni, au acţiune antitumorală etc.
Recoltarea şi păstrarea
Rostopasca poate fi culeasă de la începutul lui mai (sfârşitul lui aprilie), când începe înflorirea, până la sfârşitul lui noiembrie. Se taie părţile aeriene (frunze, tulpini, flori) cu un cuţit şi se transportă la locul de uscare cât mai repede.
Mai rar, pot fi recoltate şi rădăcinile primăvara, cu cazmaua. Uscarea se face în strat de grosime medie, în loc foarte bine aerisit, întorcând o dată pe zi plantele de pe o parte pe alta.
Atunci când uscarea s-a făcut corect, planta capăta o culoare verde închis, fără să se înnegrească sau să se decoloreze. Uscarea la soare distruge principiile active ale plantei. Din 6-8 kg de plantă proaspătă se obţine 1 kg de plantă uscată.
