Tratamente naturiste. Menta, planta cu aroma cea mai proaspătă
Cu toții iubim menta, bine-cunoscuta plantă aromată plină de prospețime! Îi cunoaștem bine gustul, căci îl întâlnim într-o mulțime de produse destinate împrospătării. Însă menta – izmă, cum i se mai spune pe la noi – are multe alte calități.
17 Martie 2016, 05:15
Genul Mentha apartine familiei Lamiaceae si cuprinde aproximativ 20 de specii si sute de varietati. Numele ei vine de la nimfa Minthe (sau Menthe, Mintha) din mitologia greaca, frumoasa naiada a raului Kokytos. Se spune ca Hades, zeul Infernului si al Lumii Subpamantene, s-a indragostit nebuneste de aceasta nimfa.
Tocmai cand naiada era pe cale sa-l seduca pe zeu, Persefona, geloasa lui sotie, a aflat si a transformat-o intr-o planta, pentru ca toata lumea sa o calce in picioare si sa o zdrobeasca. Dupa cum spune Strabon, Persefona "a metamorfozat-o in menta de gradina, careia unii ii spun hedyosmon" (in traducere literala, "dulce mirositoare").
Hades n-a mai putut-o aduce inapoi cu nici un chip pe frumoasa naiada, insa a putut face altceva: i-a daruit un parfum deosebit, pentru a-i putea simti mereu mireasma, pentru a nu o uita niciodata si pentru a fi alaturi de ea atunci cand oamenii o calca in picioare.
Dupa cum ne spun cronicarii si poetii din epoca, numele nimfei a fost dat apoi unui munte din sudul Greciei, de langa Pylos, din regiunea Elis, in vestul Peloponesului, la poalele caruia exista un templu al lui Hades - Pluto si un crang al Persefonei - Demeter.
Se pare ca menta provine, intr-adevar, din zona mediteraneana si din Orientul Mijlociu, regiuni in care este cunoscuta de milenii pentru efectele sale benefice. S-au gasit urme de menta in morminte egiptene vechi de peste 3.000 de ani. Grecii antici frecau cu frunze de menta mesele din lemn de pe care mancau la celebrele lor banchete.
Un obicei intalnit si la noi, in urma cu doua, trei sute de ani, pe vremea cand grecii deschideau localuri la noi in tara. De altfel, expresia "a freca menta", asociata cu "a trage chiulul, a nu face nimic", vine chiar de aici: baietii mai lenesi din localuri, in loc sa spele vasele, preferau sa frece mesele cu menta, ceea ce reprezenta o munca mult mai usoara si mai placuta.
Vechii greci puneau menta si in apa in care faceau baie, pentru stimulare, precum si in unele mancaruri. Tot grecii o foloseau si in rituri funerare, alaturi de mirt si de rozmarin, insa nu doar pentru a acoperi mirosul cadavrelor, ci ca simbol important.
Menta era, de asemenea, unul din ingredientele esentiale ale unei bauturi fermentate din orz, kykeon, pe care grecii o preparau pentru a obtine o anumita stare de spirit in cadrul Misteriilor Eleusine, in care novicilor le erau dezvaluite, de catre initiati, lucruri privitoare la viata de dupa moarte.
Evreii din vechime presarau frunze de menta pe pardoseala sinagogilor pentru a improspata aerul. Romanii antici o utilizau pe post de condiment pentru gustari, compoturi de fructe si sosuri, ca stimulent pentru digestie, ca parfum si pentru improspatarea respiratiei.
Romanii sunt, de altfel, cei care au raspandit aceasta planta aromatica in intreaga Europa. Calugarii Evului Mediu european pretuiau aceasta planta pentru calitatile sale culinare si medicinale. In secolul al XVIII-lea, ea era folosita ca remediu pentru aproape orice, de la colici pana la muscatura de caine turbat.
