Castanele sălbatice – adevărate „depozite“ de sănătate
Un basm românesc spune că numele de Castan era purtat de un ţăran sărac, dintr-un sat de prin părţile Dobrogei. De câte ori nu mai putea suporta lipsurile şi foamea, Castan mergea la marginea pădurii şi îşi alina amarul la umbra unui copac înalt, care nu înflorea şi nu dădea rod niciodată. Se gândea că pomul seamănă cu el, căci părea aşa, fără nici un rost pe pământ.
16 Iulie 2015, 09:05
Când bătrâna mamă a lui Castan s-a stins din viaţă, sărmanul om l-a rugat pe preotul din sat să îi facă slujba de îngropăciune. Abia spre seară, când s-a aşezat să se odihnească la umbra copacului cel înalt, şi-a dat seama că nu avusese bani nici cât să poată aprinde creştineşte o lumânare la mormântul mamei lui.
Şi-a plâns durerea cu voce tare şi a adormit aşa, jelind. Dimineaţa, când s-a trezit, copacul cel sterp se transformase într-un altar verde, din care se ridicau sute de lumânări albe, împodobite cu flacăra galbenă a polenului. Câteva luni mai târziu, din florile pomului s-au ivit roade, numai bune de vindecat suferinţele celor bolnavi.
Însă numai Castan ştia cum să se folosească de ele, şi astfel a devenit cel mai căutat om din sat. Curând, faima lui s-a răspândit în toată Ţara Românească, iar după ce Castan a murit, prietenul său, copacul cu ramurile transformate primăvara în candelabre, a rămas să îi poarte numele.
Cartea de vizită
Castanul sălbatic este un arbore din familia Sapindaceae, răspâdit în sud-estul Europei, în special în centrul și sudul peninsulei Balcanice, precum și în regiuni din vestul și nord-vestul Europei. Are dimensiuni destul de mari, putând atinge o înălțime de până la 40 m, iar tulpina ajunge la un diametru de 80 cm.
Frunzele sale sunt compuse din câte 5 frunze mai mici, de până la 7 cm fiecare. Fructul este o capsulă, acoperită cu o coajă verzuie cu ţepi, de dimensiuni relativ reduse. Preferă o climă temperată, cu ierni blânde și veri răcoroase, fiind prezent în special în zonele montane și cu climat oceanic.
Virtuţi terapeutice
Puterile vindecătoare ale castanului sălbatic sunt cunoscute şi folosite de secole în medicina populară românească. Deşi nu sunt comestibile, castanele au fost considerate dintotdeauna un adevărat talisman, aducător de forţă şi sănătate. Bătrânii de la sate îi sfătuiau pe cei trişti şi lipsiţi de vlagă să poarte 4-5 castane în buzunar, pentru a prelua din forţa lor benefică.
Secretul era ca, o dată pe săptămână, castanele vechi să fie schimbate cu altele proaspăt culese, încărcate de energia naturii.
Această credinţă a fost confirmată şi de specialiştii în silvoterapie, care au descoperit că apropierea castanului tonifică sistemul nervos, dezvoltă imaginaţia şi favorizează gândirea pozitivă. Prin urmare, nu întâmplător, castanul îşi oferă fructele toamna, ca îndemn să îi căutăm apropierea în anotimpul melancoliilor şi al tristeţii.
Însă puterile tămăduitoare ale castanului nu se răsfrâng numai asupra sufletului. De veacuri, vindecătorii din popor îl consideră un remediu eficient pentru durerile de piept, un medicament pentru bolile picioarelor (în special pentru varice) şi un balsam pentru pielea vătămată de răni sau zgârieturi. Fiertura din frunze de castan era folosită atât pentru a calma tusea şi a reduce febra, cât şi pentru a obloji mâinile sau picioarele fracturate.
