Borș cu „lășcuțe” - rețetă din satele Năsăudului

Se mai gătea „borș de șălate dires cu smântână și ou”, servit cu balmoș - mămăligă fiartă în zer.

Tot mai demult se făceau „găluște de păsat în frunze de curechi” - nimic alt decât sarmale -, lășcuțe în borș, „plășintă” cu brânză și mărar, mămăligă „cu papă, cu slănină și cu lapte scopt” - laptele scopt fiind, v-ați dat seama deja, laptele prins -, friptură de miel cu baraboi - adicătelea cu cartofi și altele „tăt așe”. Mi-e greu să le scot pe toate din căldura regionalismelor culinare.

Dar pentru că e dimineață și se cuvine să vă dau rețeta zilei, eu zic să vorbim astăzi despre borșul cu lășcuțe, care nu-s altceva decât tăiței.

Se prepară un aluat de tăiței de casă din apă, făină și sare, se întind foi și se lasă să se zvânte. Se rulează strâns fiecare foaie în parte și se taie tăiței nici prea lați, nici prea înguști, așa, ca la vreun centimetru jumătate, poate doi. După care se taie încă o dată, în pătrate, Că lășcuțele cam așa ar trebui să arate. Se pune să fiarbă un ciolan afumat de porc. Iar când el este aproape gata, se adaugă borșul, fiert separat, lășcuțele și-o mână de pătrunjel verde, tocat.

Apoi se lasă de se continuă fierberea.

Borșul acesta - în care legumele nu-și află locul (noroc că încă nu am intrat în post) - se aduce la masă dres cu ou și smântână.