Dulceață de coacăze negre (rețetă veche)

Și asta pentru că, până la un moment anume al istoriei, europenii au conservat fructele numai în două feluri: uscate și puse la păstrare în miere (de altfel, varianta asta, cu fructele puse în miere, iar borcanul - sau chiupul de lut - îngropat în pământ aveam s-o întâlnesc și-ntr-un sat din Moldova, și-ntr-unul dintr-o insulă grecească, semn că unele rețetare străvechi încă se mai păstrează, pe ici pe colo).

Cine a făcut, deci, începutul acestei lungi istorii culinare, cu fructe fierte în siropul de zahăr? Ei bine, ca și în cazul unor ingrediente care au cucerit Europa abia după jumătatea mileniului trecut - cum ar fi roșii și cartofii, bunăoară, și modul de preparare a dulcețurilor are legătură cu descoperirea Americii de către Columb. Spaniolii sunt primii europeni care au mâncat dulceață... dincolo de apele Oceanului Atlantic. Și tot ei au adus rețetele pe bătrânul continent. Primul tratat de dulcețuri avea să fie scris, suprinzător, de către... Nostradamus. Da, același Nostradamus care a bulversat lumea cu profețiile lui. Prepararea dulcețurilor a devenit, repede, o cutumă în toate casele Europei, iar în primele noastre cărți de bucate deja sunt pomenite.

Dar să ne întoarcem la rețetă.

Pentru dulceața de coacăze negre ai trebuință de: un kg de zahar, un kg de coacaze, 30-50 ml zeama de lamaie, 500 ml de apa.

Dulceata se face din coacaze care au numai 1-2 seminte. Coacazele contin o mare cantitate de pectina (care incheaga siropul), de aceea la un kg zahar se pun numai coacazele care rezulta dintr-un kilogram cantarit, dupa ce boabele s-au desprins de pe ciorchini, fara sa se scoata samburii. Siropul va fi in cantitate mare, dar cand se va raci, se va gelifica, formand o masa gelatinoasa impreuna cu fructele, cu gust acrisor.