Lichior de leac din nucă verde, ca la Mănăstirea Dintr-un Lemn

În Oltenia-de-sub-Munte, în Vâlcea, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, am făcut deunăzi popas ca să mă închin la icoane şi să mai adun niscaiva reţete pe care să vi le dăruiesc. Părea să nu am prea mult noroc, căci maica stareţă nu era dispusă pentru interviuri, câtă vreme nu avea dezlegare de la ierarhul locului. Dar, ca oaspete ce mă aflam, am fost omenită cu ceva bucate şi, pentru bună digestie, mi s-a dat şi-un păhăruţ cu lichior digestiv.

“Să-l beţi cu înghiţituri mici”, avea să îmi spună stareţa Mănăstirii Dintr-un Lemn, că ăsta nu-i lichior de băut, ci leac pentru stomac, dar şi pentru plămâni”. La mănăstirea vâlceană, ca peste tot prin satele din jur, nucul e împărat. Iar la vremea asta din an nu-i gospodină care să nu facă dulceaţă de nuci verzi. Însă lichiorul, aşa cum se face la mănăstire, nu ştie toată lumea să-l pregătească. Are dichisul lui. Greu mi-a fost să o conving pe măicuţă că secretul reţetei e în siguranţă la mine – n-o să-l ştim decât eu şi... dumneavoastră, cei care ne ascultaţi la Radio România Internaţional sau ne citiţi pe site. Şi dacă tot mi s-a dat reţeta, să nu mai lungesc vorba şi să-i dăm drumul.

Pentru 500 g nuci verzi e nevoie de 500 g zahăr, ţuică şi palincă.

Se adună nucile la vremea la care încep să se formeze. Se culeg după ploaie, dar nu trebuie să fie ude. Se taie pe lung, cât să intre pe gâtul unei sticle (care nu trebuie să fie transparentă, ci maro sau verde). La o jumătate de kilogram de nucă se pun 500 g zahăr. Se leagă sticlele cu tifon şi se lasă toată vara la soare, până aproape de Postul Crăciunului. După ce se macerează, se pune ţuică foarte bună şi se ţine 14 zile. Se scurge acest lichid (care este mult prea concentrat în iod şi se lasă aparte). Se adaugă în sticlele cu nuci macerate palincă şi se ţine alte 14 zile.

Abia după aceea se amestecă cele două lichide şi se mai lasă câteva zile, înainte de a începe să bei. Despre acest lichior, maica stareţă de la Mănăstirea Dintr-un Lemn îmi spunea că este leac pentru răceală şi pentru toate bolile pieptului, iar o înghiţitură după masa de pânz ajută digestia. Nu e comparabil, poate, decât cu acel “bitter” făcut de nordici, căruia însă i-am mai găsit un corespondent într-un lichior medicinal cu 44 de ierburi mediteraneene, pe care-l pregătesc călugării de pe o insulă monahală din sudul Franţei. După cum se vede, în mănăstiri se păstrează şi o zestre cultural-spirituală, dar şi una a practicilor sănătoase alimentare, iar noi, românii, avem de asemenea astfel de exemple.

Rețetă culeasă de Simona Lazăr și publicată în volumul „Rețete alese pentru post și Crăciun”, Editura Jurnalul, 2010