Păstrăvi pe pat de roșii

Deschid usa frigiderului si... amicul meu - violonist si pescar sportiv - observa ca doi pesti asteapta sa fie pregatiti pentru pranz. Ma intreaba scurt: "Ce gatesti?" "Pastravi la gratar" - spun. "Alta reteta nu stii?" "Ba da". Si-i enumar: prajit, cu sos de vin, gratinat. "Dar pe pat de legume stii sa-l faci?" Îi spun ca nu l-am mai preparat asa (stiu, din experienta, ca trebuie sa par de 100 de ori mai nestiutoare, pentru a-i da prilejul sa ma "instruiasca"). Si atunci observ cum se destinde. E multumit. Poate sa ma invete ceva ce eu nu stiu.
Dupa cafea si dupa siesta obligatorie - scurtata cat se poate de mult, caci nerabdarea e mare - ne concentram atentia asupra celor doi pastravi. Sunt din soiul numit "somonat", soi numai de crescatorie. Pastrav-curcubeu. "In Occident", imi spune, "acest soi se inmulteste masiv in crescatorii, iar amatorii platesc pentru o sedinta de dat la pastrav". "Acolo, in crescatorii?" Sunt nedumerita. "Nu, ce farmec ar mai avea? Sunt lacuri special amenajate pentru pescuit. Se stie, de exemplu, ca intr-o anume zi va veni un numar de pescari amatori, se aduce pestele din bazinul pastravariei, se rastoarna si... restul e chestiune de noroc". Din punctul meu de vedere, asta seamana foarte bine cu vanatorile aranjate ale lui Ceausescu. Dar nu comentez. N-am dat la peste decat in copilarie, cu undita din nuia de alun.
"Ehei, alta e viata la noi! Stai sa vezi ce am patit pe apa Bistrei. Urc intr-o toamna pe munte. Cu tot ce-mi trebuie. Undita, muste, nimfe... Ce mai! Apa - tulbure. Plouase in ajun. Stiu, cel mai usor e sa pescuiesti in apa tulbure. Pestele nu te vede pe tine, rapitorul rapitorului... Dar nu are nici un farmec. Asa ca nu ma dau batut si, din bulboana in bulboana, caut locul unde transparenta raului sa imi lase bucuria unei confruntari directe cu... fiara. La capatul unui suvoi, am prima "intalnire". Lansez usor, acolo unde apa e mai domolita. Pestele se misca pe fundul apei. Ii vad spinarea, picaturile rosii si negre, vrasta roz-aurie. Ma ignora. Si, fara sa ma astept, un al doilea pastrav rasare de niciunde si insfaca musca. Instinctul e sa-l salt din apa. Dar e atat de marunt, incat mi-e mila, si-i dau drumul in apa. Stii, pastravul e bun daca are macar juma de kil. Dar nici cu mult peste un kilogram sa nu aiba..." Face o pauza. In timpul cat vorbise, pestele fusese curatat de solzi, de maruntaie, cu grija sa scoata si sangele tot. Eu curatasem legumele: cartofi, vinete, ceapa. Le taiasem pe toate, dupa cum mi se ceruse, in rondele mai groscioare. Un strat de cartofi, unul de vinete. Pestii, deasupra, unul langa celalalt, ca-n iconografia crestina: unul urca spre izvor, celalalt coboara pe cursul apei. Patru jumatati de rosii, la fiecare dintre capetele tavii. Ceapa... pestisori, cum altfel? Sosul de rosii.
Tava ajunge in cuptor, in vreme ce povestea continua. "Stateam de vreo doua ceasuri acolo. Ieseau din cotloane, adulmecau mustele si dispareau pe sub pietre. Cateodata, le vedeam doar umbrele prin apa. Si cand m-am hotarat sa plec, ii vad ca sar. Prindeam si cate doi-trei o data in carlig. Era o adevarata nebunie. Oriunde as fi lansat, se inghesuiau sa ajunga la mine in tigaie..."
Imi spun: "Povesti pescaresti!" Dar abia pastravii pe pat de legume din tava ce-o scot din cuptor inseamna intrarea in basm!
Si-acum... reteta, pe care de multisor o asteptati!
Se spala, se curata si se taie in rondele groase de un centimetru trei cartofi si doua vinete si se taie pestisori doua cepe de marime potrivita. Se unge cu ulei un vas de sticla termorezistenta si se asaza pe fundul lui un strat de cartofi si unul de vinete.
Doua rosii se taie in jumatate si se cresteaza artistic. Daca vasul e patrat, se asaza in colturi, daca e oval, simetric, de o parte si de alta. Se pun pastravii pe patul de legume, se adauga ceapa si doua pahare de suc de rosii concentrat, sare si piper dupa gust. Se da vasul la cuptor, pentru circa 40 de minute. Se serveste dupa ce s-a racorit.

Un text de Simona Lazăr