Tocană grădinărească (rețeta bunicilor)

Asa ca, fiind intr-o sfanta zi de vineri, n-am pregetat sa o prepar, asa cum o stiu de-acasa.

Mai intai, am copt pe tabla cativa ardei - si verzi, si rosii - , iar la urma am copt si unul iute, chit ca fumul usturator mi-a adus lacrimi in ochi. I-am pus intr-un vas cu capac, sa se inmoaie in aburul lor, si m-am ocupat de celelalte ingrediente. Am copt o vanata pe foc iute, sa-i ramana carnea alba. Am curatat-o de coaja, i-am pus un praf de sare si am lasat-o la scurs, pe un tocator de lemn, inclinat.

Vreo patru cepe le-am tocat marunt si le-am calit in ulei incins. Mi-am permis o derogare de la reteta veche, folosind de asta data ulei de masline. Intr-un alt vas am prajit patru rosii mari, descojite si taiate felii mai groase, langa care am pus si 5-6 catei de usturoi, in coaja.

Rosiile le-am intors usurel, sa nu se farame. 4-5 cartofi mai maricei au fost curatati de coaja si taiati cubulete, dupa care i-am calit putin in ulei, cat sa prinda un luciu usor. Am turnat peste ei ceapa, ardeii curatati si rupti in fasii, ardeiul iute, curatat si el de pielita si tocat, vanata coapta si taiata felii, iar la urma de tot usturoiul si rosiile, cu mare grija. O cana cu apa, o lingurita cu sare, o lingura cu zahar, un praf de piper si un paharel cu vin au completat mancarea de gustul careia mi-era dor.

Pe foc domol, cratita bolborosea, dar mie-mi parea ca imi spune povesti despre copilarie. Si cum sa nu ma fi gandit la asta, cand aroma tocanitei inundase bucataria! Din cand in cand, mai turnam putina apa fierbinte, pana ce cartofii s-au inmuiat. Abia atunci am dat focul iute, sa scada zeama.

Cand am tras cratita de pe foc, un ultim retus mai trebuia facut: o legatura zdravana de patrunjel, tocat marunt si aruncat in ploaie deasupra.